Poezie Dinescu Emilia Dana

 1442. DINCOLO DE ORIZONTUL TOAMNEI  Dincolo de orizontul toamnei și mult mai sus de atât,  Dincolo de nori, în infinit e Dumnezeu, o spun chiar hotărât,  O spun cu pasiune și un dor ce-mi arde-n piept, O spun în gura mare, în liniște nu am cum să aștept, O spun în versuri, rime, provocări, orice nuanță,  Nu am să tac, exact un clopot vreau să fie poezia-n viață, E harul meu, e modul meu de a vorbi de Dumnezeu,  Căci datorită Lui, azi sunt în viață eu.           Emilia Dinescu

1441. GÂNDURI  Mi-e frică de cădere, sunt om și pot rata, De aceea strig întruna, eu strig, nu mă uita, În palma Ta, Hristoase, e scris numele meu, Aș vrea metamorfoză să fie-n al meu eu.   De orice adiere mă tem, nu vreau să pic, Privind covor de frunze, devin chiar melancolic, Dar mă trezesc instant, un freamăt se aude, Prin freamătul de frunze natura îmi răspunde. Privesc cerul cu dor, doresc Hristos să vină,  Crepusculul de seară ne ia chiar din lumină, Dar nu mă tem, avem crepuscul dimineața,  Crepusculul ne spune, s-avem mereu speranța.  Sunt om și am căzut la slabă adiere, De lupt doar eu, degeaba, nu am nici o putere,  Dar strig la Dumnezeu, crepuscul de speranță,  Metamorfoză este, prin Domnul, a mea viață.                 Emilia Dinescu  

 1440. CUGETARE DE TOAMNĂ Stau în grădină, încă mai este brumă, Toamna m-anunță, parcă vrea să spună,  E timpul ei, veșmânt de brumă, totul e acoperit,    Chiar dacă soarele de mult a răsărit.  Miros de crizanteme îmi vine din verandă, Vântul adie lin, împrăștie pe stradă,  Miros de toamnă rece, privesc în luminiș,  Aștept să vină vara, o spun mai pe furiș.   Privesc un trandafir ce nu a înflorit,  Sub stratul gros de brumă un mugur e zdrobit,  Petalele au căzut și încălzesc pământul,  Privesc cum pe o petală o duce-n zare vântul.  Veșmânt de frunze moarte, culori de nedescris, Simt multă împlinire, mă simt ca-n paradis, Hristos va reveni, ne va lua acasă,  Suntem al Lui popor, suntem a Sa mireasă.            Emilia Dinescu

 1439. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus poporul Tău se adună,  În lanțul rugăciunii și-n astă săptămână,  Venim uniți în rugă și vrem să-ți mulțumim  Că suntem încă liberi și încă mai trăim.  În harul Tău puternic dorim să ne ancorăm,  Îți cerem Duhul sfânt, pe baricade stăm,  Suntem vremelnici, Doamne, o umbră și atât,  Dar ne agățăm de Tine, căci nu vrem în mormânt.  Suntem doar tină, Tată, un praf fără valoare,  Căci fără Tine suntem un suflet care moare, Dar dragostea Ta mare ne-a transformat în fii, Ne-ai înfiat pe noi, suntem ai Tăi copii.  Ne-ai strâns din lumea mare în camera de sus,  Venim să stăm de vorbă, îți mulțumim nespus,  Deși nu ne cunoaștem, Tu ne cunoști pe noi,  Te rog să ne primești, suntem murdari și goi. Ștafeta rugăciunii eu, iată, o preiau, E timpul meu de veghe, în rugăciune stau, Aduc în rugăciune doar vorbe ce-s mânjite,  Te rog să le sfințești, să le primești, Părinte.  M-...

 1438.GOLICIUNEA TOAMNEI MELE Vântul bate cu putere, frunza ramu-a părăsit,  S-a desprins, ca un covor pământul a învelit, Vărs o lacrimă de spaimă, epifanie curată,  Cuvântul se întrupează, credința-i adevărată.   Mă simt goală, disperată, vulnerabilă, pustie,  Nu exagerez nimic, frunza în cădere știe,  S-a desprins și o să cadă, nu știe ce va veni, Așa-s eu, ca o cascadă sentimentele porni. Privesc goliciunea toamnei, pomii ce s-au dezbrăcat,  Mă simt goală și pustie,e timp doar de reflectat, Toamna vieții m-a ajuns, ca și frunza mă desprind, Mă agăț de Dumnezeu, în cădere vreau să-l prind.          Emilia Dinescu

 1437. FOȘNETUL CUVINTELOR MELE Mulți mă privesc ciudat, sunt omul anacronic,  Și nu mă vait, n-o spun în mod ironic, Acum când lumea se îndreaptă grăbit spre distopie,  Eu și mai mult doresc să fie utopie. Nu este un mister, trăiesc în lumea voastră,  Pământul este casă, el este casa noastră,  M-apucă un vertij când văd câte se întâmplă,  Mă doare chiar și capul și simt zbucium în tâmplă.  Trăiesc în astă lume și vreau ca să vorbesc,  Tăcere n-am să fac, cât sunt și cât trăiesc,    Chiar dacă nu strig tare, cu vorbele șoptesc,  Și încerc, în scurte rime, din somn să vă trezesc.            Emilia Dinescu

 1436. VIAȚA OMULUI AMBIVALENT  Omul nesigur e ambivalent,  Pot spune chiar că-i repetent, Istoria, el o repetă,  Ciclicitate permanentă,  Viața și timpul risipește  Și pare că nu se căiește, Trăiește ca în contingență,  Și viața-i pare o absență,  Exact ca astru la eclipsă, Dar viața nu e futuristă, E doar un timp, ce este dat, Un timp eteric, voalat, Un dar ce dacă nu-i trăit,  E ca un zâmbet risipit, Un zâmbet care a pierit.        Emilia Dinescu

 1435. CONSTATARE ȘI SPERANȚĂ  Dumnezeu este transcendent, noi simplii muritori, Te rog, citește mai atent, nu suntem visători,  Suntem reali, fugari prin timp, dar avem veșnicia,  Mulți cred că e melancolie, eu știu că-i reveria. Bătaia vântului-n amurg ca un ecou s-aude, Și cerul este ca de plumb, Hristos ne va fi Jude, Cernit e cerul și înnorat, curând are să vină  Hristos pe cer, cu îngeri mii, ca rază de lumină.           Emilia Dinescu

 1434.REALITATEA DE AZI Eu îmi doresc să fie utopie, Nu este paradox, nu este fantezie, Este nevoie de metamorfoză,  Eu știu că viața poate fi și roză, Nu este fantomatic ce-mi doresc,  Eu știu că prin iubire pot să cresc, Eu cred din suflet, nu mă resemnez,  De al meu crez eu nu mă depărtez, Chiar dacă e târziu, e toamna vieții,  Nu-i loc de resemnare, eu nu las loc tristeții. Nu este utopie-n ce eu scriu, Avem un Dumnezeu și este viu.           Emilia Dinescu

 1433. LA SFÂNTA CINĂ  La sfânta cină ne adunăm  Și ne pupăm.  Ne cerem scuze de am greșit,  N-am nimerit, Nu am greșit nimic anume,  Doar unui nume. Dacă am greșit cuiva, precis, Îți spun concis, Îl evităm,  Ne eschivăm, Ne fofilăm, Așa trișăm. La sfânta cină am venit,  Ne-am întâlnit,  Ne-am sărutat,  Dar ca și Iuda ne-am comportat, Da, am trădat.  ******** Și sfânta cină am luat, Ce minunat!   Ne-am împăcat conștiința moartă,  Încă o dată.  Suntem iertați  Și fericiți. Gata, a trecut,  De la început  O reluăm,  Suntem la fel, Parcă-i blestem. Dar sfânta cină va veni, Ne-om pocăi Și ne-om ierta. Și... tot așa...        Emilia Dinescu

 1432. GÂNDURI  Nu vreau să pierd reperele temporale, Eu știu că gândurile mele sunt reale, Sunt temporar, nu vreau să fiu ambiguu, De aceea scriu mereu și scriu continuu, Nu din instinct, din dragoste profundă, Încerc și sper ca versul simplu să pătrundă În sufletele goale, ce mor fără Hristos,  Aș vrea să scriu curat, melodios, Nu vreau să fac din vers un labirint, Aș vrea să fiu concisă în ce prezint,  Nu fac sinestezie din cuvinte, Aș vrea ca tot ce scriu să vă rămână-n minte, Căci scriu din inimă și am credință,  Și știu că adevăru-nseamnă biruință.             Emilia Dinescu

 1431. DESPRE CREAȚIUNE  Doar Dumnezeu putea face atâta armomie,  Nu un big-bang sau altă fantezie, El încă de la început a pus totul pe roate, Nu e schimbare, este scris în Carte. Privesc spre cerul înstelat, multă grandoare, Atâta armonie, este divin, nu pură întâmplare,  Chiar dacă din tradiție-n tradiție s-a povestit, Cuvântul de la început este rostit. Te rog, să nu mă crezi pe mine, nu sta în emisfera mea, Geneza o citește, căci așa începe lumea, Privește în natură, totu-i perfect creat,  Acum când este toamnă, mai e un detaliu dat.  Chiar azi e echinocțiu și este minunat,  Chiar ziua și cu noaptea, acum s-au egalat,  Începe o schimbare, noaptea ușor va crește,    Te rog, în goana vieții, o rugă acum rostește.         Emilia Dinescu

 1430. GÂNDURILE MELE  Într-o zi nu voi mai scrie poezie, Și n-am să mai plictisesc, Dar până atunci promit, eu voi mai scrie, Voi scrie doar de ceea ce iubesc.   Nu sunt poetă, eu știu că nu scriu bine, Dar asta sunt și voi vorbi în rime, În versuri voi vorbi de Dumnezeu, Căci El a fost cu mine tot mereu. Nu am nimic, nimic nu e al meu, Ce sunt, ce am, e de la Dumnezeu,  Nu știu, în versuri poate eu greșesc,  Dar nu greșesc că scriu de ce iubesc.  Eu il iubesc pe Dumnezeu și ce mi-a dat, Eu doar iubesc acum și neîncetat,  Cum să vorbesc, de nu în poezie,  Nu știu, nu pot, așa sufletul știe.          Emilia Dinescu

 1429. MUSTUL - BOGĂȚIA VIEI În grabă am cules în șorț câțiva ciorchini de struguri, Mirosul e divin, n-ai cum să nu te bucuri, Miroase a toamnă blândă, a must și a belșug, Citește încă o dată, nu este vicleșug.   Strivesc bobul în palme și curge în pahar, Mici boabe de rubin și de mărgăritar,  Paharul s-a umplut de must nefermentat, Ii vom servi la cină, cum Hrist' ne-a învățat.          Emilia Dinescu

 1428. TOMNATICE GÂNDURI  Un Sculptor m-a făcut și m-a făcut frumos,  Dar firea și păcatul transformă urâcios, A pus în mine multe semințe de om bun, Dar eu le-am risipit, le-am transformat în scrum. Mă plimb, sunt în derivă, nu-mi place cine sunt, E toamna vieții mele,mai e un amănunt,  Îmi doresc cumpătare, căci iarna va veni, De-s pulbere și scrum, mai bun n-oi deveni.           Emilia Dinescu

 1427. ÎN CAMERA DE SUS  E timpul de pe urmă și răul a încolțit,  Satana ne lovește, puhoaie au venit, Cutremure sunt multe, la Tine noi strigăm,  Strigăm în rugăciune, uniți în rugă stăm.  Războiul este aproape și teama s-a ivit,  Sunt zone multe, Doamne, creștinu-i prigonit,  Cuvântul Tău cel sfânt este ironizat,  E timpul de pe urmă, satana e turbat.   Vin vești de maladie, vin vești ce îngrozesc,  E multă răutate, creștinii se răcesc,  Bisericile-s goale, altare părăsite,  E timpul de pe urmă, vin vremuri urgisite. Se moare chiar de foame și apă nu mai este,  Noi încă avem de toate, trăim ca în poveste,  Te rog, să ne trezești, suntem prea plini de noi, Această amorțire-i de fapt un război.   E timpul de pe urmă, e multă suferință, Este nevoie astăzi de har și pocăință,  Îți cerem, Doamne sfinte, îți cerem Duhul sfânt,  Noi vrem a Ta lucrare să facem pe pământ.  Suntem o grupă mică, s...

 1426. RUGĂCIUNE PENTRU BOLNAVI  E timpul meu de rugă și iată am venit,  Aduc în rugăciune pe cel ce-i greu lovit, Satana, ca turbatul, prin boală azi lovește  Pe cel ce-n rugăciune, mereu el se căiește.   E multă suferință și boala este grea,  Ajută ca creștinul să stea în barca Ta, E multă suferință, spitalele sunt pline,  Durere fără margini și plânset și suspine.    Tu ești al nostru Medic, Tu ești salvarea noastră,  Ajută-ne să stăm cu ochii pe fereastră,  Nu ne lăsăm învinși de boală și durere, Îți cerem vindecare, noi vrem a Ta putere.          Emilia Dinescu

 1425. RUGĂCIUNE  E timpul meu de rugă în camera de sus,  Sunt slabă, sunt murdară, nimic bun n-am adus,  M-ai înfiat pe mine, nu sunt orfană eu, Îți mulțumesc din suflet, ești al meu Dumnezeu.   Îți mulțumesc fierbinte că încă mai trăiesc,  Eu lupt mereu cu mine, aș vrea să nu greșesc, De aceea Duhul sfânt îl cer cu disperare,  Căci de nu vine Duhul, eu nu trec încercare.  M-așez lângă altar cu listele ce-s scrise,  Te rog, cu a Ta milă, să împlinești azi vise, Pe liste-s multe nume, copiii ce au uitat  Că i-am crescut cu Tine, demult s-au depărtat.  Pe fiecare nume îl iau și îl citesc,  Nu este doar un nume, e un suflet, și-mi doresc  Să se trezească, Tată, păcatul nu e dulce Și depărtarea asta nimic bun nu aduce. Pe listă, printre nume, sunt și băieții mei,  Au fost cuprinși de vicii, mă rog pentru toți trei, Eu am greșit, Isuse, în cum i-am educat,  Sunt darul prețios pe care mi l-ai dat.  În camera...

 1424. ÎN CAMERA DE SUS  E timp de libertate, e timp de cercetare,  Să stăm în rugăciune, să punem întrebare, Să ne întrebăm în suflet, suntem chiar credincioși,  De va veni prigoana, vom fi oare fricoși? Să cerem Duhul sfânt, vrem ploaia Ta târzie Să vină peste noi, ți-aducem slavă Ție,  Suntem vase de lut ce-s goale fără Tine,  Suntem doar plini de noi și ne este rușine.  Suntem copiii Tăi, ne-ai înfiat la cruce, Suntem greșiți în toate, nu avem ce aduce,  Venim așa mânjiți și ne luăm de mână,  Începem tot în rugă și această săptămână.  Tu ne-ai chemat pe nume, un nume chiar scârbos, Tu ne-ai chemat să schimbi, un jalnic păcătos, Noi am venit aici în camera de sus,  Îți mulțumim din suflet, aici Tu ne-ai adus.   Venim uniți ca unul, acum e libertate,  Curând se va încheia, va veni greaua noapte, Vrem ploaia Ta târzie, Mângâietorul Tău,  Vrem să ne ții aproape, că-i bine, că e rău.         ...

 1423. GÂNDURI  Aș vrea să scriu o epopee, cuvinte nu găsesc,  Îngenunchez la sanctuar, îți spun că te iubesc,  Sunt pelerin în lumea asta, sunt simplu călător, De nu te am ca Arhitect, sunt simplu muritor. Acum citesc chiar în Scriptură, și grecii te-au iubit, E toamnă, totul în natură pare desăvârșit,  Când în concedii ne alintăm, mergem și la tavernă,  O clipă ades ne bucurăm, dar clipa nu-i eternă.  Tot ce avem pe acest pământ, e dat ca bucurie, Când este Domnul, Arhitect, perfect poate să fie,  Chiar dacă sunt doar pelerin, mereu îi mulțumesc, De aceea vin la sanctuar cu Domnul să vorbesc.              Emilia Dinescu

 1422. SCRISOARE PENTRU VOI Aș vrea să scriu, din nou, doar despre voi, Mă înec în lacrimi, lacrimile curg șuvoi, Nu caut scuze, dar vreau să vă vorbesc,  Nu am cuvinte ca să spun cât vă iubesc.  Nu vreau să spun că eu nu am greșit,  Să fiu o mamă mult eu mi-am dorit, E meseria ce o înveți mereu și niciodată,  Ai vrea să nu greșești, dar greșești viața toată.  Mi-aduc aminte bine, eu multe mi-am propus, Dar multe până la capăt nu le-am dus, Am eșuat, tot timpul mi-am dorit să nu greșesc,  Dar sunt doar mamă, și mamele dezamăgesc.  Aș vrea să-mi cer iertare, cuvintele-s puține,  Încerc să-mi cer iertare acum în simple rime, Aș vrea să-mi cer iertare, vă cer și ajutorul,  Vreau să învăț, sunt nevoită să fiu ascultătorul.  Aș vrea să vă ascult, să-mi spuneți ce gândiți,  Aș vrea să fiți doar voi, să spuneți ce simțiți, Eu vă iubesc profund și vreau să conlucrăm,  Și împreună, doar cu Dumnezeu, ne prelucrăm.   Aș vre...

 1421. DOAR DESPRE EMPATIE  Aș vrea să scriu un vers chiar despre empatie,  Îmi pare rău, nu reușesc, nu mi se întâmplă mie, E un cuvânt frumos, e tot ce mi-am dorit,  Eram copil și sufeream și multe m-au rănit.  Dar nu a fost să fie, nu înțelegeam atunci, Plângeam, printre sughițuri simțeam cum vorbe arunci, Eu sufeream profund, dar azi am înțeles  Că fără empatie eu mai departe am mers, Am devenit femeie, am învățat să lupt, Am învățat, de asemeni, pe alții să-i ascult, Chiar de nu pot să ajut, eu pot ca să mă rog, Eu știu de empatie, aș vrea să-mi fie drog, Eu empatia vreau prin vene să îmi curgă,  Nu vreau să-i văd pe alții, nu vreau să se mai plângă.          Emilia Dinescu

 1420. DESTINUL UNEI FRUNZE... DESTINUL UNUI OM Stau în mansardă și privesc copacii Ce se dezbracă chiar ca maniacii, În fața geamului e un copac îmbătrânit ca mine, Decolorat de timp, ani mulți și multe zile. Frunzișul s-a rărit demult și frunzele l-au părăsit subtil, Acum mărețul arbore nu mai e mândru, e umil. Privesc la dansul frunzei, ce în cădere  își ia la revedere, Și parcă o compar cu mine, simt durere,  Aș îngropa orgolii, mândrie, vanitate, Dar nu sub frunze moarte, cât mai adânc se poate,  Aș îngropa ce-i rău, subtil răul distruge Și la mai rău, la multă răutate ne constrânge. Exact cum cade frunza, așa cădem și noi, Dar frunza e utilă de cade în noroi, Devine îngrășmânt și întreține viața, Dar noi de am căzut, nu prindem dimineața.           Emilia Dinescu

 1419. GÂNDURI DE TOAMNĂ  Nu-i nimeni vrednic s-aibă mântuirea,  Pe toți ne apasă, ne înrobește firea, N-aveam nici o nădejde, noi nu suntem nimic, Nădejdea noastră este în cel mai bun Amic.   Nu sunt zănatic să mă încred în mine, Eu mă cunosc, nu-s vrednic, mi-e rușine, Ca și fecioara adormită, mă simt adeseori Și în amurg m-apuc să plâng, mă trec fiori. Mă trec fiori de gheață și îngheț,  Chiar mă gândesc la mine cu dispreț,  În toamna vieții am ajuns și mi-e rușine,  E toamnă acum, eu stau și caut rime.          Emilia Dinescu

 1418. FRUMOSUL DIN TOAMNĂ... Scriu versuri, dar nu sunt poetă,  Mulți încă-mi spun că-s desuetă,  Prin versul meu cam plictisesc,  Prea mult de Dumnezeu vorbesc, Dar eu visez, am năzuință Să scriu mereu despre credință.  Când toamna este la început, Niște smicele mi-am făcut,  Ce dacă sunt doar rămurele, Pot face un buchețel cu ele, Când florile au ruginit, Buchet mlădiu mi-am făurit. M-apuc să îl pictez frumos,  Și sper să îl fac luminos,  Pun pe la vârfuri puțin alb, Să pară coadă de codalb, Chiar dacă pare desuet,  Eu nu sunt pictor, nici poet, Sunt doar copil de Dumnezeu  Și am o năzuință eu, Frumosul să îl promovez, Ca să vedeți și al meu crez, Frumosul nu e desuet, E doar spre ceruri un bilet, Frumosul e mereu la modă,  Mai mult nu vă mai țin de vorbă.            Emilia Dinescu

 1417. GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ  La răsărit, când ne trezim,  Cu ochii închiși suntem și buimăcim,  Mulți se grăbesc să facă o cafea, Sperând că ziua nu va fi chiar rea. Când razele de soare le zăresc,  În ceașcă eu o rugă îmi doresc, Și stau de vorbă cu al meu Dumnezeu,  Parcă aud în frunze glasul Său.   Și razele de soare prin frunziș, Îmi dau o sărutare pe furiș, E rece afară, bruma s-a lăsat,  Căci e septembrie, se pare, am uitat.          Emilia Dinescu

 1416. GÂNDURI  Cel mai fragil moment, mi-aduc aminte, E chiar acel când cineva te minte, Ești pustiit, golit în mod sălbatic, Ce a fost pe roze, totul e zadarnic, Și nu mai ai nici orizont, nici o speranță, Nu vrei să lupți, nu ai nici chef de viață. S-au ruginit în toamnă trandafirii  Și ai închis demult ușa iubirii, Nu din virtute, nici din egoism, Nu este vorba nici de eroism,  Așa ai hotărât și e mai bine, O clipă-ți trebuie, să te găsești pe tine. Era doar toamnă, toamnă este acum, Eu m-am schimbat, în bine, nu oricum, Privesc la orizont, trecutul am uitat,  Tot răul eu de mult am îngropat, Și n-o consider o virtute, ci ceva normal, Căci viața e frumoasă când n-o trăiești banal.  S-au ruginit în toamnă trandafirii,  Și e frumos, deschid ușa iubirii, Iubesc, nu e fragil, e numai puritate Și știu că de acum pe roze vor fi toate, Căci orizontul meu mult s-a schimbat,  L-am cunoscut pe Hrist', l-am acceptat.         Emilia Di...

 1415. FILE DE TOAMNĂ, FILE DE POVESTE File de toamnă, file de poveste,  Încerc în vers să vă aduc o veste,  Nu sunt prea învățată, îmi place să citesc Și merg la bibliotecă, citind eu simt că cresc. Mi-ar fi plăcut să nu fiu de aici, din alte emisfere, Mi-ar fi plăcut să fiu chiar din trecut, din alte ere, Căci în contrast cu astăzi, lumea de mai demult,  M-ar fi încântat și mi-ar fi plăcut mult. Nu am nimic cu nimeni, trăiesc în lumea mea Și când e echinocțiu, mai am de spus ceva, M-aplec și scriu pe iarbă prin chiciurii de brumă, Cu degetul apăs ca să rămână urmă. Aș vrea să las iubire, pe unde trec mereu, Că lumea e săracă, fără iubire-i greu, În emisfera mea aș vrea să te primesc,  Despre iubirea sfântă mereu să îți vorbesc.            Emilia Dinescu

 1414. ÎN CAMERA DE SUS  E timpul rugăciunii, ștafeta am preluat,  În camera de sus eu iată, am intrat,  E timpul meu de rugă, e timp de adorare,  Aș vrea să mulțumesc, chiar pentru încercare. Sunt întristată tare, dar știu că Domnul plânge,  Că vin vești de războaie, se varsă prea mult sânge,  Sunt întristată tare, de veștile ce vin, E prea multă durere, e moarte și suspin.  Avem Sfânta Scriptură, ne spune ce va fi, Noi știm că este scris, noi știm ce va veni, Da, veștile nu-s bune, va fi necaz, teroare,  Necazul ce va fi, este numit cel mare. Ne temem, ne e frică, dar ne și bucurăm,  Noi stăm în așteptare, pe Hrist' îl așteptăm,  Da, veștile sunt sumbre, Scriptura se împlinește,  Curând vom merge acasă, El, Mirele sosește.   Suntem mireasa Lui, nu vrem să adormim,  Îți cerem Duhul sfânt, simțim că ațipim,  Vrem să ne umpli lampa, în cale să-ți ieșim,  Cu imnuri, osanale, dorim să te primim. Suntem lao...

 1413. JUDECATA Cât aș vrea să pot spune că eu nu-s vinovată, Dar parcă mă văd într-o sală mare de judecată,  Eu sunt prinsă în lanțuri și sunt încătușată,  Sunt prinsă de păcate, dar sper să fiu salvată, Căci a început procesul, instanța se pronunță,   Aprodul se ridică, pedeapsa mi-o anunță:   -Tu ești o păcătoasă, n-am milă și îndurare,  Meriți să fi închisă, ani mulți în închisoare  Sau chiar mai rău de atât, să fi chiar omorâtă, Pedeapsa-i meritată și nimeni nu te ajută.  O ușă se deschide și intră în sala mare,  Un om ce parcă poartă o vină în spinare,  Se apropie de juriu, jurații îl privesc,  Ridică a Sale palme și urmele zăresc,  Acolo, văd în palme că este și al meu nume: -Eu m-am jertfit pe Mine, să te salvez pe tine,  Pedeapsa ți-este ștearsă, Eu crucea am purtat,  Tu poți să pleci, pe cruce pe tine te-am salvat,  Nu mai ești păcătoasă, nici vină nu mai ai, Căci ai avut credință și ai un loc...

 1412. GÂNDURI  Eu sunt născută toamnna, e timp de meditat,  E timp de mulțumit, o toamnă-n dar mi-a dat, E timp de rugăciune, mai mult ca oricând, , E timp de adorare, nu vreau să-l trec plângând.  Eu nu mă cred om nobil, eu nu mă cred om sfânt,  E doar călătorie ce fac pe acest pământ,  Dar vreau să dovedesc că Domnul m-a înfiat  Și încerc s-aduc roade, prin vers, neîncetat.  E toamnă și mă bucur când rodul îl culeg,  Când stau lângă copac, nu știu ce fruct s-aleg, De multe ori afară un fruct pare frumos,  Însă înăuntru este putred și viermănos.  La fel pot fi și eu, un nobil poleit,  Dar Domnul mă cunoștea și știe că-s greșit, De aceea lupt cu mine, aș vrea să nu greșesc Și cât mai des în rugă, cu drag, eu poposesc.            Emilia Dinescu

 1411. PARFUM DE TOAMNĂ ȘI DE CERCETARE  Parfum de toamnă, parfum de fericire,   Andante cântă frunzele când cad, despre iubire, Mireasmă de împlinire cu iz de cercetare, E timp solemn, e timp de îndreptare.  Exact cum numărăm recolta și facem un bilanț, Ca să vedem de am câștigat, de a rămas vreun sfanț, Așa, cu gândul istovit, să ne îndreptăm spre noi Și cu conștiința noastră să facem un război.   Tenebră este viața, cu iz de mortăciune, Căci omul se confruntă cu multă stricăciune,  Dar credem cu tărie, suntem recolta Lui, Andante vom fi strânși ca grâna cerului.               Emilia Dinescu

 1410. ÎN CAMERA DE SUS  E seară minunată, în camera de sus, Ne-am strâns, știm că ne așteaptă al nostru Domn Isus,  Venim să stăm de vorbă, așa cum am promis,  Atunci când am răspuns, pe liste ne-am înscris.  Nu suntem vrednici, Doamne, suntem murdari, greșiți,  Dar iată-ne, la rugă, în lanț suntem uniți,  Nu avem nici un merit, nu merităm nimic,  Dar știm că stăm de vorbă cu cel mai bun Amic.  Așa cum suntem, Doamne, venim, îți mulțumim,  Prin harul minunat noi știm că ne întâlnim,  E timpul meu de rugă și vin, o păcătoasă,  Eu vin la rugăciune, sunt tare bucuroasă.  Sunt bucuroasă, Doamne, că știu că te întâlnesc,  Acestă bucurie, mereu eu o primesc,  Începem săptămâna cu lanț de rugăciune,  Venim uniți în rugă, avem multe a spune. Venim să-ți mulțumim, îți mulțumim fierbinte,  Că-n ciuda răzvrătirii, Tu tot ne ești Părinte,  Prin harul minunat Tu ne-ai adus aici,  Din glod și din mocirlă m...

1409. RETROSPECTIVĂ Privesc în viața mea, nu-mi plâng de milă, nu bocesc, Dar stau pe gânduri, câteodată aș vrea pe mine chiar să mă răstesc,  Da, asta-i viața, că e rea sau bună, eu doar îi mulțumesc,  Din suflet mulțumesc doar Tatălui divin, eu asta îmi doresc.  Necazul ca o stâncă de mică m-a atins, Dar stânca a crăpat, doar Tatăl a învins,  Prin stânca de durere mereu m-a ridicat,  Deși nu am putere, mereu El m-a salvat.  Nu spun că nu am plâns, nu spun că n-am clacat,  Dar chiar de a fost stâncă, necazul a plecat Și m-a lăsat să cresc, să mă strecor prin greu, Îi mulțumesc că-s bine, eu am un Dumnezeu.  De multe ori în viață, te lupți să reușești,  Dar de nu luptă Domnul, tu, singur, cam greșești,  El este Stânca vieții,  tu doar un muritor, Un muritor nemernic de nu ai Salvator.                Emilia Dinescu