Rugăciune

134. RUGĂCIUNE  

Doamne, cât de mârșavă și nerecunoscătoare sunt,

Decât așa ca mine, mai bine deloc pe pământ  

Căci Tu, un Tată bun, m-ai binecuvântat,  

Dar eu o rugăciune de mulțumire, de mult n-am înălțat, 

Da, cad în genunchi și tare mă mai rog

Când nu găsesc scăpare, refugiu în alt loc,

Atunci eu strig la Tine și sper să mă asculți 

Și că-s o răzvrătită, atunci, te rog să uiți,  

Cu lacrimi vin la Tine și strig și te implor,

Căci doar a mele fapte, acum tare mă dor

Și știu că am zidit un zid cu neascultare 

Și pus-am cărămizi de rele, nepăsare, 

Eu am zidit, dar vreau ca Tu să surpi 

Și inima în două să nu cauți s-o rupi

Ci să mă ierți pe mine, că multe am greșit, 

Dar iată-mă, Părinte, la Tine am venit, 

Chiar dacă vin cu cereri și nu cu mulțumire 

Eu știu că-s a Ta fiică și am ca moștenire  

Tot ce e scris în Carte, tot ce ai făgăduit 

Căci eu te-am dus la cruce, tot eu te-am răstignit, 

Dar m-am trezit și Duhul cel Sfânt mult m-a mustrat

Căci Legea Ta cea sfântă mereu eu am călcat 

Și inima de piatră, Tu Doamne, s-o preschimbi 

Căci vreau să merg pe cale cu pașii drepți nu strâmbi. 

Îți mulțumesc, Părinte că  încă mai e har, 

Îți mulțumesc, Isuse căci Tu ne-ai dat ca dar 

O cruce și o viață; un cer și o speranță. 

                 Emilia Dinescu