Rugăciune pentru copii


 555. RUGĂCIUNE PENTRU COPII  

Ca orice mamă, vin la Tine,  

Copii mei să nu mi lași  

Căci mie, Doamne mi-e rușine,  

Dar Doamne, ei sunt copilași.  

Eu am greșit în dreptul lor,  

Te rog, să fi Mântuitor   

Doar Tu mai poți să le vorbești,  

Doar Tu mai poți să îi trezești. 

Strig Doamne, azi în rugăciune   

Căci vin la Tine cu rușine,  

Am brațe goale, ca o stearpă  

Și inima tare mă înțeapă,   

Copii mei în lume sunt,  

Mai bine intru în mormânt   

Decât să văd cum în ruină  

Se duc ei, doar din a mea vină. 

Nu am știut să le vorbesc, 

Nu am știut, Doamne, să-i cresc, 

Ca jertfă eu nu i-am adus  

Pe altarul Tău eu nu i-am pus.  

Acum privesc cu neputință,  

Dar strig cu a mea slabă credință,  

Te rog, trezește-i, nu-i lăsa  

În nepăsarea asta grea.  

Te rog, Isuse, le vorbește,  

Din nepăsare Tu-i trezește. 

Deschide-le ochii să vadă 

Ce fericire îi așteaptă   

Pe calea Ta de se îndreaptă,  

Să vadă că-i amar paharul  

Atunci când nu mai este harul, 

Te rog, acum în rugăciune,   

Ajută-i Doamne, să se adune,  

Să vadă că-i amar și greu  

În lume fără Dumnezeu. 

Eu am greșit și mă căiesc,   

Cu Tine am vrut, Doamne, să-i cresc,  

Dar nu știu unde am greșit   

Copii-n lume mi-au ieșit,   

De lângă Tine au plecat  

Doar eu, Isuse am eșuat   

Căci Tu ești sfânt și ai putere  

Și știu că simți a mea durere  

De aceea, eu în rugăciune,  

Te rog să faci azi o minune  

Să vadă a Ta iubire mare  

Că lumea este o închisoare,  

Ei se cred liberi, fericiți,  

Nu știu că sunt nenorociți,  

Ei fără Tine azi aleargă,  

Ajută-i Doamne să înțeleagă   

Și viața veșnică s-aleagă. 

           Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă