De ziua mamei

 725. DE ZIUA MAMEI 

De ziua mamei, iată stau pe gânduri, 

Aș vrea s-aștern cele mai bune gânduri, 

Dar gândul meu pleacă-n copilărie, 

Penelul meu nu poate să mai scrie. 

Mă văd copil în casa părintească, 

Copil ce își dorește mare ca să crească, 

Să nu mai aibă reguli, interdicții, 

Copilul răzvrătit ce nu-și  crede părinții. 

Și văd că-i casa plină, suntem toți, 

Eu, frații mei; nu știu să înțelegi de poți, 

Nu aveam multe, dar eram uniți, 

Eram tot timpul puși pe glume, fericiți. 

O văd pe mama mea-n bucătărie 

De multe ori ce să gătească, nu mai știe, 

Dar grija ei, noi nu simțeam, eram copii 

Și tu ai fost copil și poate știi... 

Acum, când am crescut și sunt părinte 

Și în memorie o văd și am în minte, 

Trecutul  mamei, eu o  înțeleg, mă pun în locul ei,

Eram viteji, zburdalnici... ce mai vrei. 

Trăiesc și o văd acum pe mama,  

Aș vrea să înțeleagă că iau seama, 

Că înțeleg ce viață zbuciumată a avut 

Și că mă doare prin ce a trecut.

E mama mea cu părul alb pe tâmple

Și aș vrea ca doar ce-i bun de acum să se întâmple, 

Să înțeleagă c-o iubesc nespus de mult 

Iubirea mea încerc să i-o transmit printr-un sărut.

Inchei, nu am cuvinte, nu știu să-i mulțumesc, 

Dar știu un lucru, mama mea eu cât trăiesc, 

N-am să pot face mare lucru să te răsplătesc, 

Dar vreau să crezi și să înțelegi că te iubesc.

Nu am nimic, mămica mea, nu știu a spune 

Decât atât, mă rog la Dumnezeu să facă o minune, 

Să mi te țină sănătoasă mulți, mulți ani 

Și-n veșnicie, mamă aș vrea ca să te am.

             Emilia Dinescu