În camera de sus


 1021. ÎN CAMERA DE SUS 

Tatăl nostru care ești în ceruri

Vin la Tine cu dorință mare,

Strig la Tine slabă rugăciune

Și te rog, privește cu îndurare 

Către noi, suntem micuța grupă 

Ce ne-am propus ca să veghem în rugă,

Un lanț de rugăciune am promis

Și pentru rugă două liste am scris.

Venim acum, suntem uniți ca unul,

Nu merităm nimic, nu merităm niciunul, 

Prin harul Tău și bunătatea Ta, 

Te rog, ascultă rugăciunea mea.

Mă rog cu inimă de mamă, 

Tu știi că sufletul îmi este doar o rană, 

Mă rog pentru copiii de pe listă 

Să înțeleagă că viața e tristă, 

De e trăită fără Dumnezeu, 

Nimic nu e frumos, totul e greu. 

Mulți au plecat în lume și au patimi, 

Ca jocul de noroc, drogul sau banii,

Mulți au plecat și chiar s-au depărtat 

Din cauză că noi i-am judecat.

Strigăm în rugăciunea noastră pentru cei

Care au plecat și sunt chiar derbedei,

Noi etichete am pus și am criticat 

Și iată, c-am greșit și am eșuat. 

Te rog, privește cu îndurare spre părinți, 

Ce au crescut cu teamă doar copii cuminți,

Dar i-am crescut doar cu puterea noastră 

Și în credință n-au putut să crească,

I-am adus la altar ca rod bogat, 

I-am adus des la templu și Ție ți i-am dat,

Dar am greșit, prin fapte și cuvinte, 

Satana i-a cuprins în mreje închipuite. 

Poporul e bolnav de boli necruțătoare, 

Spitalele sunt pline și tineretul moare,

Avem o listă, o punem pe altar

Și vrem doar vindecare și vrem har. 

Te rog să pui tu alinare în durere,

Să dai speranță și să dai putere, 

Să ne ajuți, să ne mărești credința 

Când corpul e-n durere și ne cuprinde suferința. 

Îți mulțumesc că încă mai trăim, 

Ajută-ne ca să ne pocăim, 

Să ne întâlnim la marea de cristal 

Și să trăim totul, atunci, real.

Îți mulțumesc că m-ai primit la rugăciune,

Sunt bucuroasă, cuvinte n-am a spune

Și bucuroasă dau ștafeta mai departe 

Urmează să se roage o soră și un frate.

Îți mulțumesc că ruga ne asculți, 

Ne vom ruga uniți în lanțul nostru cât mai mulți 

Și credem că atunci când vei veni

Pe noi, ca grupă, ne vei mântui.

             Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă