Gânduri

 1104. GÂNDURI 

De multe ori ne temem să spunem ce gândim, 

Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,

Dar nu ne oprim o clipă ca să analizăm 

Poate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,

Mai rău îi facem, poate, atunci când nu vorbim

Căci în greșeală zace și așa și noi greșim. 

Să ne rugăm fierbinte să știm cum să vorbim

Și în vorbirea noastră deloc să nu greșim,

Dar să vorbim, de-i cazul, deloc să nu tăcem 

Că în tăcerea noastră, noi vinovați suntem

Căci cel greșit nu știe cam tot ce a greșit 

Și mai departe merge așa, noi n-am vorbit.

Să ne luăm avântul și să nu stăm în bârfă 

Căci bârfitorul este considerat ca târfă,

Să ridicăm privirea, în rugă să cădem, 

Apoi să stăm de vorbă, să spunem tot ce avem,

Tot ce avem pe suflet și cam tot ce gândim, 

Să spunem cu tărie atunci când ne întâlnim. 

De am vorbit și am spus, să ne rugăm, din nou,

Să nu se înțeleagă că vrei să fi erou,

Să nu te dușmănească acel ce i-ai vorbit,

Să nu îți poarte pică căci poate l-ai rănit.

De ai vorbit, ia seama, nu fi judecător 

Și roagă-te întruna, la al tău Salvator. 

Aceste gânduri, iată, acum ți le transmit,

Am scris o poezie să spun ce am gândit, 

Nu vreau să fiu ascunsă, nu vreau ca să greșesc,

De ți-am greșit chiar ție aș vrea să te întâlnesc 

Și să îmi spui în față căci vreau să mă îndrept, 

Fiindcă cu a mea credință, pe Hristos îl aștept. 

         Emilia Dinescu