În casa Domnului



 1099. ÎN CASA DOMNULUI 

În casa Domnului ne-am întâlnit, 

Cu drag aștept să simt că mi-ai vorbit, 

Nu mă lăsa să dorm, Tu-mi ești salvare,

Îți mulțumesc că sunt în adunare.


Și cerul s-a deschis când ne-am rugat, 

Pe noi, Isuse bun, ne-ai ascultat,

Sfințește vorbele ce s-au rostit 

Și împlinește ce e de împlinit. 


Cu sufletul îndurerat privim băncile goale, 

Cândva copii cântau, cu osanale,

Acum în lume au plecat, s-au rătăcit, 

Dar noi strigăm căci știm că te-au iubit.


Tu ești etern, iar noi vrem veșnicia, 

Te rog să trimiți Duhul Sfânt, mărinimia, 

Trimite ploaia Ta târzie în popor 

Căci vrem cu Tine un veșnic viitor.


Suntem fecioare care am ațipit 

Și lămpile nu știm de am pregătit,

E timpul scurt, curând ai să revii, 

Trezește-ne, suntem ai Tăi copii.


Vrem să ne întâlnim pe albul nor cu Tine

Căci știm Cuvântul, Biblia ce spune 

Și credem că ce-i scris se va întâmpla 

Și vrem, sperăm că-n veșnicie tot vom contempla.


Vom contempla, ne vom hrăni cu bucurie, 

Vom fi cuprinși de mare veselie, 

Dar până atunci mai este un pic, mai este un ceas,

Să stăm în veghe și în rugă, nimic nu ne-a rămas. 


În adunare noi ne-am adunat, 

Cu frați, surori în rugă am vegheat

Și vrem ulei în candele să avem,

Nu vrem ca cerul, veșnicia să o pierdem.


Privește cu îndurare către noi

Suntem bolnavi, murdari, plini de noroi

Satana ne atacă  neîncetat, 

Dar noi dorim și știm că ne-ai salvat. 


Ajută-ne să nu ne depărtăm 

Și să trăim așa cum învățăm, 

Să așteptăm acasă să ne iei

Căci vrem să fim în turmă ai Tăi miei.

           Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă