Gânduri în zi de post și rugăciune

 1127. GÂNDURI ÎN ZI DE POST ȘI RUGĂCIUNE 

Nu suntem mulți căci am rămas puțini, 

Nu vrem ca să ne depărtăm, să fim străini,

Venim în rugăciune, stăm uniți 

Fiindcă prin Tine suntem înfrățiți.

N-avem nici o putere, suntem mici,

Dar știm că locul nostru nu-i aici,

Suntem doar peregrini pe acest pământ, 

Cu Tine am făcut un legământ.

Suntem o mână de copii ai nimănui,

Așa consideră cei ce ne văd, ai orișicui,

Dar noi te avem de Tată, căci ne-ai înfiat 

Atunci când, cu credință, noi ne-am botezat. 

Suntem ai Tăi copii și te iubim, 

În rugăciune, iar noi ne unim,

Biserica înalță rugăciune

Și cerem cu ardoare o minune. 

Avem bolnavi și pentru ei strigăm, 

Strigăm în rugăciune și sperăm,

Nu avem nici un merit, dar venim, 

În Tine credem, cu speranță îndrăznim.

Privesc în amintire și jelesc, 

În ruga mea s-aduc, eu îndrăznesc, 

Pe toți acei ce calea au rătăcit, 

Dar, mai demult, cu toții te-au iubit.

Biserica, cândva, era chiar plină, 

Dar vrem, ca și atunci, să fie doar lumină, 

Trimite Duhul sfânt, nu ne lăsa,

Prin harul Tău noi vrem a prospera. 

Nu ducem lipsă de nimic, suntem bogați,

Dar nu ne vrem de Tine înstrăinați, 

Cerem în rugăciune și postim, 

Nu vrem de Tine să ne rătăcim. 

O zi de post și rugăciune am încheiat 

Și-ți mulțumim că Tu ne-ai ascultat, 

Nu merităm nimic căci multe am greșit, 

Dar harul Tău nemăsurat ne-a mântuit. 

Și îndrăznesc din rugă să nu plec,

Sunt rușinată și privirea mi-o aplec,

Dar mă încred deplin în jertfa Ta 

Și îndrăznesc să îți mai cer ceva.

Orașul meu e un oraș prosper, 

Dar oamenii ce-s fără Tine pier,

Ajută-ne pe noi, ai Tăi copii 

Să la vorbim la toți că ai să vii. 

Ajută-ne să facem ce e drept 

Și-n viață să susținem ce-i corect,

Să fim o schelă unde Tu ne-ai pus

Căci noi suntem, toți, frații lui Isus.

Nu suntem sfinți și noi greșim ades,

Dar ne rugăm și vrem să nu dăm greș,

Te rog să dai speranță în încercare

Căci doar prin Tine noi avem eliberare.

Și îndrăznesc să îți mai cer ceva, 

Privește către cei din casa mea, 

Eu am greșit că ei s-au depărtat, 

Învață-mă cum să vorbesc și ce să fac.

Te rog, ascultă și privește cu îndurare către noi,

Tu știi că ducem fiecare câte un personal război,

Suntem fecioare adormite, dar vrem să ne trezim, 

Ajută-ne ca să ne pocăim. 

           Emilia Dinescu