Îndemn la rugăciune


 1121. ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE 

Să ne ancorăm în rugă, e timpul de pe urmă, 

Să ne rugăm statornic, să nu plecăm din turmă, 

Să stăm în rugăciune chiar dacă este greu,

Noi vom avea izbândă prin însuși Dumnezeu.


Să stăm lângă altar cu brațele întinse 

Și să rostim prin gânduri și vorbe ce nu-s spuse,

Chiar dacă n-avem voce sau nu putem vorbi,

Să stăm uniți la cruce, cu inima a grăi. 


Noi nu avem cuvinte, dar avem o dorință, 

Să stăm uniți la cruce chiar de e suferință, 

Să nu cedăm din rugă, să nu ne opintim

Căci vrem cu ardoare cerul, nu vrem să rătăcim. 


Să ne unim în rugă cât încă mai putem, 

Să punem jos genunchiul cât liberi noi suntem, 

Curând va veni seara și noaptea va veni,

Dar dacă stăm în rugă, noi nu ne-om risipi.


Să stăm uniți la cruce, în rugăciune sfântă 

Căci vom vedea pământul cum jalnic se frământă, 

Să stăm în rugăciune, să nu ne îndoim 

Că de vom sta în rugă, în cer noi o să fim.

              Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă