Postări

Se afișează postări din octombrie, 2023

Nu sunt poetă

Imagine
 1171. NU SUNT POETĂ  Nu sunt poetă, doar vorbesc în vers, În vers găsesc cuvântul mai divers, Printre cuvinte nerostite, strecor gânduri  Și mă trezesc că umplu multe rânduri.  Nu pot să spun ce vreau, nu-s vorbăreață, Chiar de aș vrea, așa sunt eu, nu-s îndrăzneață,  Trăiesc în lumea mea, visez că va fi bine Și chiar e bine, când vorbești în rime. Sunt criticată, eu când scriu, greșesc,  O recunosc și vreau să-ți mulțumesc,  De mă ajuți și îmi arăți greșeala, Voi corecta, chiar de termin cerneala .  Eu scriu în vers, dar nu scriu poezie,  De multe ori ce scriu, e pentru mine, îmi scriu mie, Mă pierd în vis, mă pierd în galaxii, Mă regăsesc în versuri, nu în poezii.  M-ați întrebat, ades, de ce eu m-am blocat Și de ce scriu doar despre cer neîncetat,  Eu nu scriu poezie, doar vorbesc Și am să vorbesc mereu de ce iubesc. Iubesc mult cerul și vreau veșnicia,  Când scriu de Dumnezeu, îmi crește bucuria, Sunt ferm convinsă că trăi...

Colegilor mei

Imagine
1170. COLEGILOR MEI O zi cu soare, fără nori, În viață suntem călători, Dar haide să călătorim Prin amintiri pân' ne-ntâlnim,  Să ne amintim ce a fost frumos,  Să îngropăm ce-i dureros, Nimic nu este la întâmplare,  Totul are un rost sub soare,  Iar rostul meu mi l-am găsit,  Mă bucur că v-am întâlnit, Chiar dacă numai virtual, Curând totul va fi real,  Până atunci vă spun și eu, O zi senină, fără greu, Cu soare în suflet și speranță  Căci Dumnezeu ne ține-n viață.           Emilia Dinescu  

În camera de sus

Imagine
 1169. ÎN CAMERA DE SUS  În rugăciune, Doamne, eu am venit cu drag, Eu am venit la Tine și nu mă simt pribeag,  Sunt călător, știu bine, căci doar călătoresc,  Pe acest pământ, nu-i bine, de eu mă rătăcesc.  În camera de sus, eu simt că sunt acasă  Și simt c-orice durere, aici, nu mă apasă, E timpul meu de rugă și iată am venit  Și pacea Ta divină spre mine a pornit. Aș vrea să mă dezbrac de orice e durere, Aș vrea să nu mai simt a lumii grea plăcere,  Să mă agăț de Tine, să nu te părăsesc,  E timpul meu de rugă și, iată, îndrăznesc. Am poposit la Tine  și mă simt fericită,  Chiar dacă nu e bine, eu știu că-s ocrotită,  Ce dacă gust amarul, nu vreau ca să cârtesc,  Aș vrea să înțeleg, Cuvântul să împlinesc.  Curând va veni Domnul, cerul va fi cuprins De slava măreției, de un drum spre paradis,  Cum să mă plâng, Isuse, eu nu vreau să îndrăznesc,  Vreau să stau lângă Tine, căci vreau să odihnesc. Am obosit în ...

Rugăciune pentru Vio

Imagine
 1168. RUGĂCIUNE PENTRU VIO În rugăciune stau și îndrăznesc să cer, Ai spus să îndrăznim și iată, mă ofer, Eu strig în rugăciune căci boala este grea, Te rog, să îi dai aer, oprește tusea rea. E sora mea și-n rugă, eu vin și îndrăznesc,  Să cer o pace adâncă și somn ușor doresc, Mă-ncred in Tine, Doamne, trimite alinare,  Oprește suferința și fă o vindecare. E greu să nu respiri, e greu să fi bolnav,  Trimite alinare și un aer cald, suav,  Să simtă sora mea, că Tu ai mângâiat  Un suflet obosit,  un trup prea încercat.  Eu mă încred în Tine că știu că ne asculți,  Venim la rugăciune, lângă altar desculți, În ruga mea, alături și frații s-au unit,   Pe sora noastră în rugă cu drag am amintit.  Îți mulțumim că, încă, mai strigăm împreună,  Chiar de e noapte adâncă, când frații se adună  În lanț de rugăciune noi, iată, am strigat  Și-ți mulțumim din suflet că Tu ne-ai ascultat.           ...

În camera de sus

Imagine
 1167. ÎN CAMERA DE SUS  E ceas de rugăciune și iată, am venit,  Sunt fericită, Doamne, că-n rugă m-ai primit,  E ceasul meu de veghe, în lanț eu m-am înscris,  Căci m-ai chemat, Isuse, Tu mi-ai vorbit, nu-i vis. Ți-am auzit chemarea în gălăgia lumii, Dar m-am temut, Isuse, că-n timpul rugăciunii  Se vor ivi probleme, satana va lucra, Eu m-am temut că-n rugă nu mă pot consacra.  Dar ai făcut minune și-n timp de rugăciune, Nu s-a întâmplat nimic, este a Ta minune,  De liniștea din casă, aș vrea să-ți mulțumesc,  Îți mulțumesc că-n rugă eu pot să te întâlnesc.  Este sublim să știi că te-ai luat de mână  Și stai unit în rugă, o dată-n săptămână,  Cu frații tăi de grupă, cu cei ce s-au înscris, În lanțul rugăciunii, așa cum am promis.  Venim uniți în rugă, pe altarul rugăciunii,  Venim s-aducem, Tată, problema misiunii,  Sunt mulți care lucrează, Cuvântul răspândesc,  Sunt mulți care sunt contra și poate-i prigo...

Gânduri de mamă

Imagine
 1166. GÂNDURI DE MAMĂ  O inimă îmi bate în piept, dar nu mai bate pentru mine, De când sunt mamă, este drept, mă rog mereu să fie bine Pentru băieți ce îi am, ei sunt cadoul meu suprem, Poate să vină ce-o veni, sunt lângă ei și nu mă tem. Eu știu că Dumnezeu mi-a dat cea mai de preț comoară-n lume, Poate nu crezi, dar eu știu bine,  că sunt a mea mare minune, Sunt cei mai valoroși copii, nu am nevoie de avere, Căci ei mi-au adus bucurii și în necaz mi-au dat putere. Nu meritam așa cadou și nici atâta bunătate,  Dar Dumnezeu a fost prea bun, am cea mai mare scumpătate, Nu am nevoie de nimic, doar pentru ei mă rog mereu, Cu glasul meu de mamă strig și voi striga la Dumnezeu.  Nu poți să simți ce simt, chiar eu, în vers îți spun, sunt fericită,  Chiar dacă-n viață a fost greu, eu sunt o mamă împlinită, Nu pot să spun decât atât, un singur lucru îmi doresc  Averea mea de pe pământ, să fie darul meu ceresc.              E...

Scrisoare

Imagine
 1165. SCRISOARE  Dragii mei, vă scriu un gând,  Transmis cu al rimei vânt, Mi-am propus să mă retrag,  Dar nu pot, că scriu cu drag Și de scriu ceva de bine, Mă ridic întâi pe mine Că de multe ori sunt jos... Asta e... sunt om fricos...  Nu mă ridic că eu vreau, Dar știu că puterea-mi iau De la însuși Dumnezeu  Căci eu sunt în planul Său.  Chiar de am rătăcit cărarea, Am suportat încercarea,  Dumnezeu, în mila Sa, M-a purtat mereu așa  Cum a știut că-i mai bine, Vă spun, nu îmi e rușine.  Să vă spun din ce gândesc,  Nu am cum să mă opresc,  Poate am să scriu mai rar, Dar tot am să scriu, măcar,  Câte un gând mai rătăcit... Mulțumesc că m-ați citit Eu puțin am obosit,  Dar de Domnul nu mă las,  Căci de am fost în necaz El pe brațe m-a purtat  Și de multe m-a salvat.  ********** Vreau să mă adun puțin  Și promit c-am să revin, Dar vreau să mă regăsesc,  Simt că eu nu mă găsesc, E timpul să fiu ...

Mulțumire

Imagine
1164. MULȚUMIRE E zorii dimineții și a plouat puțin, M-așez la rugăciune, aștept glasul divin, Aștept să te întâlnesc și vreau ca să vorbim,  De n-ai vorbi cu mine, în viață ar fi chin, Tu m-ai trezit din somn și vreau să-ți mulțumesc,  În fiecare zi cu Tine, prin Tine, eu trăiesc,  Mi-ai pus în piept suflarea și viața Tu mi-o ții,  Îți mulțumesc din suflet, mi-ai dat o nouă zi.          Emilia Dinescu  

Gânduri

Imagine
  1163. GÂNDURI  În dimineața asta, aș vrea să scriu un vers  Și să vorbesc cu tine, să-ți spun ceva din mers, În goana vieții noastre să alergăm cu rost, De n-alergăm cu Domnul, chiar totul merge prost.  Tumultul ne cuprinde și suntem călători, Dar să gândim mai bine, nu suntem visători,  Ne facem planuri multe și clipe risipim, De noi în rugăciune, mai des, nu ne oprim. Se pare că uităm că viața-i efemeră,  Ne adâncim cu totul în lumea ce mizeră,  Ne pierdem printre gânduri și nu ne regăsim, Să stăm în rugăciune mai des și să postim.              Emilia Dinescu

Rugăciune de mamă

Imagine
 1162. RUGĂCIUNE DE MAMĂ  Noi suntem mame și strigăm la Tine,  Copiii noștri cred că ei sunt bine, Dar au plecat în lume și te-au abandonat, Deși, mereu, să-i îndreptăm spre Tine, ne-am luptat.  Noi ne dorim și credem că e bine, Da, ne dorim să-i știm că-s lângă Tine,  Ne facem vise și visăm frumos,  C-așa e mama, cu sufletul duios.  Deși dorim, vrem voia Ta să fie În tot ce-i pământesc, nimic nu-i fantezie,  Dorim cu ardoare cerul pentru ei Căci știm că pentru Tine-s mielușei.  Acum, strigăm ca mame-n rugăciune, De multe ori cuvintele nu știm a spune,  Dar știm că Tu, ca Tată, ne asculți  Și avem încredințarea că răspunzi.          Emilia Dinescu

M-am ridicat

Imagine
 1161. M-AM RIDICAT  M-am ridicat.  În colbul tulburării am căzut,  Dar rugăciunea care s-a făcut,  Mi-a dat puteri să mă ridic, eu eram jos, Dar strigătul de disperare-i prețios Și vezi că ce credeai urât, era frumos.  Și teama ce te sugruma ușor, S-a scuturat și parcă, nu e nor. Când rugăciunea se înalță, tu trăiești Și te ridici, oricât de doborât mai ești,  De mână ești luat, ești ridicat  Fiindcă o rugă disperată s-a înălțat         Emilia Dinescu

La mulți ani, Ana!

Imagine
 1160. LA MULȚI ANI, ANA!  Astăzi este despre tine,  Căci e ziua ta, știi bine, Mă așez să scriu ceva Pentru surioara mea.  Norii, azi, s-au scuturat  Și pământul a spălat, Miroase a primăvară,  Deși este toamnă iară.  Frunzele se risipesc,  Anii noștri se înmulțesc,  Azi, aș vrea să scriu frumos  Pentru un suflet prețios. Dar cuvintele nu vin, Deși inima-i preaplin, Nu știu bine să rostesc,  Nu știu cum să îți vorbesc.  Viața mult te-a încercat,  Eu în rugă te-am purtat  Și mă voi ruga mereu, Căci tu ești sufletul meu. De-aș putea m-aș rupe-n două  Când în viața ta doar plouă,  Eu nu pot să fac nimic, Glasu-n rugă îl ridic.  Te lupți pentru ai tăi copii, Muncești mult, bine să-i știi,  Ești o mamă devotată Și de viață încercată.  Meriți să fi fericită, Sper că știi că ești iubită,  Te iubim și îți dorim Să ai tot ce e sublim.  Dumnezeu să te păzească,  Calea ta să netezească, S...

Gânduri

Imagine
 1159. GÂNDURI  O apăsare-n piept simt, mă cuprinde,  În mine, amintirea a ce a fost, parcă se aprinde, Credeam că-s vindecată de trecut, Dar, iată, eu constat că n-am putut, Am îngropat adânc, în suflet, doar durere  Și simt că parcă nu mai am putere... Să țin cotloanele chiar ferecate mi-aș dori, Aș vrea durerea aceasta a opri,  Aș vrea să nu revină ce a durut,  Căci cu durerea eu nu știu să lupt. Eu nu urăsc, chiar dacă m-ați rănit,  Am vrut să mă feresc de suferit Și m-am închis în lumea mea de vis, Așa am meditat mai mult și am scris,  În vers m-am alinat și mi-am găsit plăcerea, În poezie am pus toată durerea.   Am stat închisă în lumea mea, mereu, Până într-o zi când, însuși, Dumnezeu  M-a mângâiat și m-a condus la El, De atunci eu n-am mai fost la fel.  Trecutul am crezut c-am îngropat  Și suferința, chiar eu am uitat,  Dar amintiri prea multe se ivesc,  Mă tem și mă îngrozesc când mă gândesc... De ce am ...

În camera de sus

Imagine
1158. ÎN CAMERA DE SUS  E timp de rugăciune căci încă mai e har  Și încă bați la inimi cu mântuirea în dar, Noi știm, nu mai e mult și doar ne bucurăm,  Chiar dacă ce se întâmplă ne face să întristăm.  Noi plângem cu durere căci suferință-i multă,  Din răutatea lumii satana se înfruptă,  Se răscolesc în ură, războaiele încep, Chiar dacă sunt creștini și spun că nu concep.   E multă sărăcie și mulți sunt subnutriți,  În țările sărace și mulți sunt părăsiți,  Părinții mor de foame sau doar îi părăsesc, Copiii stau pe drumuri, cu lacrimi ei cerșesc. Iar noi avem de toate, avem belșug de pâine,  Cămările mustesc și beciurile-s pline, Dar ne dorim mai mult, nu suntem mulțumiți Și facem compromisuri să fim doar fericiți.  Ne afundăm în muncă, dorim să avem mai mult, Nu mai vedem în jur, nu-i timp ca să ascult  Pe cel ce s-a culcat fără nici o speranță,  Din egoismul nostru credem că asta-i viață.  Eu cad în rugăciune c...

La mulți ani, Silvia!

Imagine
 1157. LA MULȚI ANI, SILVIA! Atunci când vrei să scrii o rimă,  Cuvintele nu vor să vină, Așa mă simt și eu acum, Aș vrea să spun și nu știu cum... E ziua ta și îmi doresc  În versul meu să împletesc,  Un gând frumos cu tot ce simt Dar nu știu totul să cuprind. Ești un copil nevinovat  Și sper să fi neîncetat,  Să îți păstrezi copilăria Și-n suflet să porți veselia. Și de vreodată va fi greu, Să te gândești la Dumnezeu  Și când ești tare fericită, Să știi de Dumnezeu tu ești iubită.  E ziua ta și mă grăbesc  Un la mulți ani să îți doresc,  Îți doresc multă fericire Și să ai parte de iubire.  Te rog, mă iartă, nu găsesc  Cuvintele ce le doresc, Dar sper să citești printre rânduri  Vei găsi sentimente-n în gânduri. Aș vrea să îți vorbesc ca mamă,  Că mama nu vrea nici o rană,  Te rog să alegi cu înțelepciune  În viață drumurile bune.  Nu pot să îți ofer nimic,  Dar vocea în rugă o ridic Și te predau ...

Gânduri

Imagine
 1156. GÂNDURI  E ceas de închinare și mă aplec în rugă  Și știu că ce îți spun la Tine o să ajungă,  Vin să vorbesc cu Tine, în Tine mă încred, De aceea cu credință în rugă eu purced.   E timpul meu de veghe și stau în rugăciune, Vin cu credință, Doamne, durerea vreau a-mi spune, Suntem bogați prea mult, ne-am învățat cu bine, Ce facem, căci Cuvântul spune... curând prigoana vine. Noi am citit Cuvântul și mult am studiat,  Dar am uitat de toate, din tot ce am învățat, Ce ne vom face, Doamne, când nu vom mai avea Din tot confortul nostru ce inima dorea?!...    Vin azi la cruce, Tată și vreau să-ți mulțumesc  Căci mi-ai vorbit, chiar astăzi și vrei să mă trezesc, Încă e timp, Isuse, să cad în rugăciune, Să vin cu pocăință, să cer doar o minune.  Eu nu îți cer palate,  ci vin azi la altar, Eu vin la rugăciune cu darul meu murdar,  Dar mă încred în Tine și spun tot ce gândesc,  Te rog, mă mustră, Doamne, în vorbă de greș...

În Sabat

Imagine
 1155. ÎN SABAT  E ziua sfântă de Sabat, în templul Tău m-ai invitat Și sunt  prezentă la altar, dar nu am ce să-ți dau în dar, Căci eu sunt goală și murdară și cu păcat m-am întinat, Dar am venit în casa Ta și simt în suflet al Tău har. Eu am venit așa cum sunt, eu nu mă pot schimba,  Dar am venit în casa Ta și cred, mă vei salva, Doar eu să vreau ca să primesc în dar ce îmi vei da, Mă-ncred în Tine, te iubesc și-n staul eu voi sta. În casa Domnului e cald, chiar dacă nu e foc făcut,  Ne încălzește sufletul, cuvântul și un cânt plăcut,  Când predica s-a terminat mă simt un om schimbat  Căci Tu prin Duhul m-ai chemat și eu m-am cercetat.       Emilia Dinescu

Unii spun... (Se bârfeește )

Imagine
 1154. UNII SPUN... (SE BÂRFEȘTE)  Unii spun că sunt poetă, eu nu sunt, vă spun precis, Însă în versuri spun mai bine, în scris, spun ce am de zis. Unii spun că-s demodată, că scriu doar de Dumnezeu,  Dumnezeu e pentru mine, fără Dumnezeu nu-s eu. Unii spun că sunt o snoabă, sunt pierdută în cuvânt, Eu cred că asta mi-e firea și n-am să mă schimb nicicând.  Unii spun că-s visătoare, poate sunt și am să fiu Căci în vis omul nu moare, el rămâne mereu viu. Unii spun că sunt prostuță și ce dacă spun așa, Eu trăiesc și-s bucuroasă, trăiesc fără a trișa. Unii spun că sunt bolnavă; da, eu am un handicap,  Dar face parte din mine și nu vreau de el să scap. Unii spun că sunt rebelă fiindcă merg pe drumul meu, Eu n-am să ascult de oameni, ci doar de al meu Dumnezeu.  Unii spun că sunt mămoasă, prea mi-am corcolit băieții,  Eu vă spun că sunt băftoasă, pentru mine-s sensul vieții.  Unii spun că n-am valoare, dar nu e ce-mi doresc eu, Valoarea în ochii lumii ...

Încurajare

Imagine
 1153. ÎNCURAJARE Ți s-a întâmplat vreodată să n-ai un ban în casă  Și să te întrebi în gând, oare ce pui pe masă? Îți spun, eu am pățit, dar nu mă rușinez... O spun chiar cu mândrie, îți spun de al meu crez. Deși n-am nici un merit, slăvesc pe Dumnezeu  Că-n bunătatea Lui, mereu m-a scos din greu, Poate nu m-am rugat așa cum mi-am dorit,  Dar lacrima din geană o rugă a socotit.   Deși eu sunt greșită și știu, ades greșesc,  Nu pot să tac o clipă și vreau să povestesc  Căci nu am dus o lipsă și greul mi-a luat, De aceea cu credință îl laud neîncetat.  Să te încrezi în Domnul, atunci  când este bine, Dar nici să nu cârtești atunci când greul vine, Să stai în brațul Său, să nu te depărtezi, De este rău sau bine pe Domnul tu să-l vezi.          Emilia Dinescu

Gânduri

Imagine
 1152. GÂNDURI  Unii spun că aș fi rea, Nu zic că nu sunt așa, Însă lupt, mereu aș vrea, De rău nu m-aș atașa.  Viața dură m-a învățat  Să ignor ce e ciudat, Dacă asta-i răutate, De acord cu tine, frate.  Stau departe de ce cred, Așteptări nu am s-aștept, Lupt cu mine să fiu bună  Chiar de-n suflet se adună.  N-am de gând să fiu ursuză, Să fi trist nu e o scuză,  E doar o realitate,  Nu poți merge mai departe.  Iartă-mă de am ignorat  Ceva ce e important,  Nu vreau deloc să rănesc,  Vreau mereu să întăresc.  Poate ție ți-am greșit  C-așa rău m-ai zugrăvit,  Iartă-mă de am ignorat  Și că ignor neîncetat.  Poate că chiar eu sunt rea Că privesc viața așa,  Dar eu știu că-i viața mea Și nu vreau a o trișa. Dacă este răutate  Să ignori răul în toate Și să fi doar pozitivă, Nu sunt rea, nu-s negativă.  Unii spun că aș fi rea, Nu știu dacă este așa,  Dar cum sunt, eu cred că-s bine Căc...

Colegilor de generală

Imagine
 1151. COLEGILOR DE GENERALĂ  Am fost copii și am greșit și noi, Eram copii și nu gândeam măreț  Eram la fel, nu era unul mai isteț,  Mă  bucur că, încă sunteți copii și voi. Constat că ați închis copilăria  În suflet, ca și mine ferecată  Și acum renaște în suflet numai bucuria Și ne amintim, cu drag, a fost odată.  Chiar dacă anii au trecut cu repezeală,  Suntem la fel, în suflet am rămas copii Și acest vers nu-l scriu la nimereală,  Îl scriu fiindcă aș vrea timpul s-apropii. Ce e sublim, o spun în gură mare, Chiar dacă doamna noastră generații a avut, În suflet ne-a păstrat pe fiecare  Și fiecare are un colț al lui, plăcut.  Aștept să vină clipa revederii noastre, În suflet port o bucurie de nespus, Până atunci vă port în rugă și în zări albastre,  Mă bucur pentru voi, iată, în vers totul am pus.           Emilia Dinescu

Gândul către voi

Imagine
1150. GÂNDUL CĂTRE VOI Voi sunteți frații mei și sunt o fericită,  Vă port în rugăciune, chiar dacă nu vă știu,  El, Domnul vă cunoaște și eu sunt împlinită De aceea în rugăciune eu strig, atâta știu.  Nu sunteți doar un nume, un număr la întâmplare,  Sunteți în lista mea un suflet prețios, Așa cum pentru Domnul nu sunteti oarecare, Vă mulțumesc că suntem în grup uniți frumos.        Emilia Dinescu  

Rugăciune

Imagine
1149. RUGĂCIUNE La piciorul crucii Tale, iată, Doamne, am poposit,  Ne așezăm în rugăciune, îți spunem c-am obosit,  Alergarea lumii toată ne-a captat tot ce a fost bun, Cu inima sfărâmată în rugă venim acum.  Suntem prea atrași de lume și umanul e în noi,  Se dă luptă, nu pot spune, suntem în strașnic război, De nu lupți cu noi, Isuse, știm că noi vom fi învinși, Dar venim la Tine, Doamne, vrem în carte să fim scriși. În această zi sublimă, soarele ne încălzește,  Iar noi stăm în rugăciune, te rugăm spre noi privește,  Noi nu merităm nimic, dar venim prin harul Tău, Te rog, pe noi ne sfințește, curățește-ne de rău. Suntem slabi din fire, Tată, dar Tu ne-ai adus aici, Noi nu merităm, Isuse, că suntem murdari și mici, Dar Tu ai murit pe cruce, deși nimic n-ai greșit,  Tatăl Tău te-a trimis, Doamne, pentru că mult ne-a iubit.   Ia-ne-n brațul Tău de Tată, te rog nu ne părăsi,  Dă-ne Tu puterea toată pentru a te regăsi, Vrem să stăm în rugă...

Gânduri de dimineață

Imagine
 1148. GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ  Afară nu s-a luminat,  În rugăciune te-am chemat Și lângă mine ai venit, Mă bucur că ne-am întâlnit.  Nu mă mai tem, căci ești cu mine, Aștept senin să văd ce vine, Tu îmi șoptești cu glas duios, Nu vrei ca eu să fiu fricos. Am înțeles că șlefuirea  Vine o dată cu iubirea,  Mă vrei curat, mă șlefuiești, Dar nu ai să mă părăsești.  Când este greu, mă iei de mână,  Cum să mă tem de ce o să vină?!... Mă tem de mine, să nu plec Și lumea tristă s-o aleg.        Emilia Dinescu

În camera de sus

Imagine
1147. ÎN CAMERA DE SUS  Din viața noastră efemeră, a mai trecut o săptămână,  Sunt bucuroasă că în rugă, copiii Tăi acum se adună,  De mână, iată, ne luăm și stăm uniți în rugăciune,  Venim uniți în rugă toți și avem multe a spune. Venim la tronul Tău de har, venim cu bucurie,  Din rugăciune facem iar un lanț de armonie, Venim uniți să-ți mulțumim că încă mai trăim,  Putem la cruce să venim și vrem să te slăvim.  Tu ești al nostru Dumnezeu și noi venim la Tine, Că de e bine sau e greu, cădem în rugăciune, Venim uniți să-ți mulțumim, iubirea Ta e mare Și noi sperăm și ne dorim să ne întâlnim în zare. Curând pe nori te vom zări, ne vom lua de mână  Și-n cerul Tău vom poposi și vom primi cunună,  Noi știm că nu o merităm, nici jertfa, mântuirea,  De aceea mult ne bucurăm că ne-ai dat ispășirea.  Ai șters povara noastră grea, ai șters păcate grele,  În rugă noi ne-am întâlnit, nimeni să nu se înșele,  Nu merităm nimic cei bun ...