Rugăciune pentru Vio


 1168. RUGĂCIUNE PENTRU VIO

În rugăciune stau și îndrăznesc să cer,

Ai spus să îndrăznim și iată, mă ofer,

Eu strig în rugăciune căci boala este grea,

Te rog, să îi dai aer, oprește tusea rea.

E sora mea și-n rugă, eu vin și îndrăznesc, 

Să cer o pace adâncă și somn ușor doresc,

Mă-ncred in Tine, Doamne, trimite alinare, 

Oprește suferința și fă o vindecare.

E greu să nu respiri, e greu să fi bolnav, 

Trimite alinare și un aer cald, suav, 

Să simtă sora mea, că Tu ai mângâiat 

Un suflet obosit,  un trup prea încercat. 

Eu mă încred în Tine că știu că ne asculți, 

Venim la rugăciune, lângă altar desculți,

În ruga mea, alături și frații s-au unit,  

Pe sora noastră în rugă cu drag am amintit. 

Îți mulțumim că, încă, mai strigăm împreună, 

Chiar de e noapte adâncă, când frații se adună 

În lanț de rugăciune noi, iată, am strigat 

Și-ți mulțumim din suflet că Tu ne-ai ascultat.

           Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă