Gânduri



 1176. GÂNDURI 

Cuvintele sunt goale și nu au valoare, 

Valoarea o găsesc în voi, în fiecare, 

Voi credeți c-ați crescut, v-ați înșelat,

Copilul ce ați fost, doar l-ați abandonat. 


Am vrut să vă privesc în ochi pe fiecare, 

Sub bucurie, am văzut tristețe, încercare,

Un ghimpe, o durere, purtați toți în ascuns,

Eu i-am predat durerea lui Isus. 


Am vrut să plâng și am plâns de fericire, 

Căci am văzut că nu e despărțire, 

După mult timp ne-am întâlnit și noi,

Cei care ați fost minunați, ați fost chiar voi. 


Nimic pe lumea asta nu e întâmplare, 

Doar Dumnezeu e cel care conduce tot sub soare, 

O zi senină El ne-a dăruit, 

Iar planul nostru El a înfăptuit.


Eu știu că, de acum, vă port în suflet și în rugăciune,

Avem un rost pe acest pământ și fiecare e minune,

Nu-s doi la fel, căci Dumnezeu a vrut

Să știm că fiecare-i unic și plăcut. 


Eu mi-am creat o lume-n poezie

Și știu că tot ce se întâmplă-i bucurie,

E darul pregătit de Dumnezeu, 

Un dat măreț primit-am, ieri și eu. 


Aș vrea să fiți în locul meu acum

Căci sufletul s-a transformat în scrum, 

Ce a fost adânc în suflet îngropat,

Ca fumul, ieri spre cer s-a înălțat. 


Eu mi-am creat o lume minunată

Și aș vrea ca-n viitor, cândva, vreodată 

Să fiți și voi așa cum sunt azi, eu,

Pe lângă bucurie, simt pacea de la Dumnezeu.

       Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă