În camera de sus


 1178. ÎN CAMERA DE SUS 

Noi suntem slabi din fire, dar ne-am luat de mână, 

În camera de sus, o dată-n săptămână, 

Un lanț de rugăciune, cu toții, am format

Și lauda spre Tine prin rugă am înălțat.


Sabatul l-am serbat, la templu noi am fost 

Și știm că-n dreptul nostru, a fost plătit scump cost,

Nu avem nici un merit, dar jertfa o primim,

Fiindcă dorim din suflet în veșnicii să fim.


Avem probleme multe, pe liste sunt  bolnavi prea mulți, 

Noi ne-am unit în rugă, strigăm, am vrea s-asculți,

Suspinelor răspunde, durerea o oprește 

Și fă o vindecare, ce crezi că trebuiește.  


Durerea este mare și vrem să fim cu Tine,

Căci pe pământul ăsta nimic nu este bine,

Strigăm uniți în rugă, strigăm cu dor mereu,

Noi ne-am unit în rugă, la bine și la greu. 

         Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă