In memoriam doamna învățătoare

 1337. IN MEMORIAM DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE 

Cu sufletul în lacrimi mă duc în amintire, 

Aș vrea să simți și tu, cum simt, a mea iubire,

Aș vrea să aduc acum omagiu doamnei învățătoare,

A fost și va rămâne o stea strălucitoare. 

Să vă vorbesc de doamna, cuvinte nu găsesc, 

Durerea este mare, dar știu că îmi doresc, 

Să înțeleagă toți de ce a fost iubită, 

Nu a fost numai dascăl, a fost deosebită. 

Privea adânc în noi, privea în fiecare, 

Cu a sa mângâiere ne-a dat încurajare, 

A fost a doua mamă, ne-a învățat să fim,

Să credem în iubire, să știm cum să iubim.

Ne-a pus creionul în mână și mâna ne-a ghidat, 

Ne-a învățat cu drag, chiar multe ne-a învățat, 

Să fim oameni în viață și viața s-o iubim,

De aceea, cu durere, cu toții o jelim.

Aș vrea să vă vorbesc, ce a fost pentru mine,

Am fost copil plăpând, m-a protejat, știu bine,

Cu glas duios de mamă, ades mă dojenea,

Nu înțelegeam atunci, dar ea mă cunoștea. 

Mergeam la bibliotecă, era a mea putere, 

Eram copil beteag, simțea a mea durere,

Citeam povești cu zâne și mă vedeam frumoasă, 

Trăiam la bibliotecă o viață mai aleasă. 

M-a încurajat să scriu, în versuri să vorbesc, 

Acum, prin poezie, eu spun cam ce trăiesc, 

Când nu găsesc cuvinte, vorbesc prin poezie,

Mereu a spus că harul mi l-a dat Domnul mie.

M-a învățat să fiu și cum să mă iubesc, 

Mi-a insuflat credință, mi-a spus ca să trăiesc, 

Mi-a spus că-s specială și să mă rog mereu, 

Ne rugam împreună la bunul Dumnezeu. 

Nu vreau să plictisesc, închei ce am relatat, 

Dar să nu crezi că aici, iubirea s-a încheiat, 

Nu s-a încheiat nimic, în suflet dăinuiește,

În fiecare suflet, doamna mereu trăiește. 

************

Deși am promis că n-am să plâng, eu n-am putut,

Nu-mi pare rău că-n mine n-am ținut, 

Am fost copil mai plângăcios, am plâns ca după o mamă 

Ce a lăsat în suflet adâncă rană.

În suflet eu vă port eternă amintire,

Ați adormit, atât, cea plină de iubire, 

Cu stimă și respect când scriu, îmi amintesc

Cât m-ați încurajat, nu am să mă opresc.

Vă spun la revedere, a mea învățătoare, 

Ați fost un om sublim, un om cu suflet mare,

Moartea ne e vrăjmașul, dar ea nu ne desparte, 

Noi purtăm amintirea până-n eternitate.  

           Emilia Dinescu