Viața mea

 1386. VIAȚA MEA 

Demult, eu am venit pe lume într-o toamnă, 

N-am fost dorită decât de a mea mamă,

Apoi un tată eu pe lume am avut

Și lângă patru frați mai mici eu am crescut. 

Eram beteagă și din ce creșteam, 

Eu complexată și închisă în mine deveneam,

Căci am plecat la școală, copiii mă jigneau, 

Ei îmi spuneau bastard; sau șchioapa mă strigau,

Dar am crescut și am vrut să învăț, 

Căci mă vedeam învățătoare, copiii să răsfăț, 

La pedagogic, însă nu am fost primită,  

Căci eram șchioapă și de sport eram scutită, 

Așa că eu liceul l-am făcut, l-am terminat 

Și apoi ca vânzătoare la magazin eu am lucrat. 

Spuneam că niciodată n-am să mă mărit,  

Până în clipa când pe el l-am întâlnit 

Și-n sufletul meu trist, el loc gol a găsit 

Și totul s-a schimbat, căci m-am îndrăgostit  

Și doar după o lună ne-am și căsătorit. 

Anii au trecut, timpul trecea,

Dragostea noastră creștea și ea,

După un timp, când Domnul a vrut,

Primul băiat eu l-am născut, 

Ca după doi ani, chiar de Crăciun,  

Încă un baiat în brațe am avut.

Eram fericită și împlinită, 

De soț și copii eram mult iubită, 

Când nu mai credeam și nu mai visam,

Aflat-am că-n pântec un suflet purtam

Și după mult chin și multă durere,

Domnul m-a binecuvântat și mi-a dat putere, 

Să nasc un băiat, ca el să trăiască 

Și dragostea-n casă să se înmulțească.

Dar cerul s-a înnorat, căci oamenii sunt lași și trădători, 

Așa sunt oamenii, nu toți, doar unii, uneori,

Trădarea a intrat și-n casa mea și m-a ucis,

Am suferit și am crezut că viața m-a învins,  

S-a destrămat ce am clădit cu suferință și iubire,

Nu înțelegeam că noul drum înseamnă fericire,

Mergând pe calea vieții cu răul am luptat,

Sunt fericită acum, necazul l-am uitat.

Sunt fericită și împlinită, 

Căci am casa plină și sunt mulțumită,

Ce pot să mai fac, decât să-mi doresc 

Ca pentru cer băieții să-i cresc

Și împreună pe veci cu Isus să trăim

Și o veșnicie cu Isus să povestim, 

Iar versurile ce le-am scris și am visat 

C-am să le public, chiar de nu le-am publicat,

Să le citesc, să le recit, o veșnicie, 

Căci viața mea, am scris-o în poezie 

Și chiar de au fost necazuri și durere,

Eu am trecut prin toate cu plăcere,  

Căci am gândit că pe pământ de-i bine,  

Isuse, n-o să te aștept pe Tine

Și am gândit că crucea mea nu-i grea,

C-ai dus-o Tu, întâi la Golgota,  

De aceea în urmă când privesc,

În viata mea pe Domnul îl zăresc 

Și atunci când sufeream și greu mi-era, 

Eu știu că Domnu-n brațe mă  purta, 

De aceea ce am trăit, am povestit, 

Căci știu că Domnul, tare m-a iubit

Și-n locul meu pe cruce a murit 

Și știu că-n veșnicie El mi-a pregătit  

Un loc și un corp cum nu sunt pe pământ, 

De aceea cu credință astăzi îl aștept,  

Căci știu că este bun și este drept 

Și știu că ne-a promis și ne-a făgăduit 

Că de-om avea credință până la sfârșit, 

El ne va răsplăti cu viața cea cerească,

Doar proștii și mișeii nu pot să o dorească. 

Eu îmi doresc, aștept ca Domnul meu să vină 

Și să mă ia cu El în țara de lumină. 

                Emilia Dinescu