De astăzi sunt bunică



 1475. DE ASTĂZI SUNT BUNICĂ 

Sunt bucuroasă tare, nici nu știu să vorbesc, 

Lui Dumnezeu, din ceruri, nu știu să-i mulțumesc,

De astăzi sunt bunică, un dar ce-i minunat, 

Îți mulțumesc din suflet că-n viață m-ai lăsat 

Și mi-ai dat bucuria să fiu bunică eu,

Nu știu să te mai laud, ești al meu Dumnezeu. 


Aștept cu nerăbdare să-mi văd fata acasă, 

Să țin nepoata-n brațe, nepoata mea frumoasă,  

E un cadou divin, e darul Lui Hristos, 

Averea noastră toată, e darul prețios, 

Îți mulțumesc din suflet, sunt foarte fericită, 

Pot spune cu tărie mă simt chiar împlinită. 


Sunt mamă de băiat, o fată mi-a adus, 

Și am primit acum și un cadou de sus,

Îi port în rugăciune, ei sunt puterea mea,

Nu mai simt nici durere și nici că viața-i grea,

Mă plec în rugăciune și plâng de fericire, 

Sunt plină de speranță, aduc sfântă mărire.

       Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă