Poezie Dinescu Emilia Dana

 1551. POEMUL SATULUI ROMÂNESC  Eu nu mai sunt copil, chiar fire albe am, Dar am în amintire un loc, eu mă jucam, Mi-aduc aminte bine de satul românesc,  De satul unde aș vrea și astăzi să trăiesc.  De casa bunei mele îmi amintesc mereu, Icoană este buna, o port în pieptul meu, Lumină mi-a adus, ea mult m-a sfătuit, Așa era bunica, eu știu că m-a iubit.  Sunt case vechi în sat, cu țiglă sau șindrilă,  De cărămidă arsă sau doar paie și tină, Sunt case cu pridvor sau o intrare mică, Și-n fiecare casă așteaptă o bunică.  Pe drumul prăfuit și-n "rât" noi ne jucam, Iar seara la mătușa cu toții alergam,  Mâncam pâine fierbinte, lipii făcute bine, Și apă din fântâna cea bună, i se spune. Apoi cu cana în mână la rând ne așezam, Și laptele, cu spumă, muls proaspăt îl sorbeam, Că îl mulgea chiar bunul când ciurda se întorcea, El îl mulgea în cană, iar nouă ne plăcea.    Chiar dacă mama mea de sat s-a depărtat,  A luat satul cu ea, povești ne-...

 1550. GÂNDURI  Afară plouă, dar picturii se strâng la mine-n piept,  Sunt lacrimi adunate, din suflet încă aștept,  Privirea spre albastru senin mereu îndrept, Mă rog în așteptare să fiu mai înțelept, Că viața e reală, nu este un concept Și trebuie, în viață, să lupți și să fi drept, Fiindcă tu ai un suflet, în suflet ești adept, Nu unei teorii și nu unui concept, Ci unui Tată sfânt ce este înțelept, Este din veșnicii, mereu un Tată drept.          Emilia Dinescu

 1549. NOAPTE DE CATIFEA Nu pot să dorm, privesc, luna dansează,  Pământul îl păzește, pe noi azi ne veghează,  Se unduiește o cracă și luna a lovit, De ascunde după nori și eu m-am zăpăcit.  În noaptea fără lună, o draperie grea Transformă întunecimea în simplă catifea, Îngenunchez în rugă, vorbesc cu Dumnezeu,  Apoi, cu mulțumire, mă pun în patul meu.           Emilia Dinescu

 1548. CÂND ÎNGERII SUNT FULGI DE NEA Când îngerii sunt fulgi de nea, Simți inima că vrea să stea, O bucurie te inundă,  Nu vrei ca nimeni să audă.  Să cadă fulgii pe pământ,  E diafan, dar am un gând, Curând, chiar îngeri vor veni, Pe cer cu toții îi vom zări.  Ne bucurăm de fulgii mii, Vom avea multe bucurii,  Dacă aici ne bucurăm,  Când vine Domnul, explodăm. Un zbor de fulgii e minunat,  Cu zbor de îngeri confundat, Un zbor de îngeri e sublim, Mai mult de atât ce să dorim?!...          Emilia Dinescu

 1547. DORINȚĂ ȘI VIS DE DECEMBRIE  Îmi place să visez și visele-s frumoase,  Dar și să am doar visuri prețioase,  Când iarna vine, albă cu fulgii argintii, E timpul de visare și vreau a-mi aminti. Îmi amintesc trecutul, dar numai ce-i frumos, Că-mi place să rețin tot ce a fost duios, Nu sunt pretențioasă, asta-i visarea mea, În galaxia albastră aș vrea să fiu o stea. Nu spun că iubesc iarna, mă tem puțin de ger, Dar iubesc puritatea ce aduce, nu-i mister, Îmi place să visez, prin geamul plin de gheață, În mintea mea văd totul și văd o altă viață.  E timpul de visare, căci iarna e la ușă,  Nu vreau să mă retrag sau să rămân pe tușă,   Eu stau în așteptare, îl aștept pe Hristos,  E visul meu, se pare, e visul meu frumos.           Emilia Dinescu

 1546. DESPRE FLUTURI... ALTFEL... Simțim fluturi în stomac atunci când ne îndrăgostim, Dar nu spunem c-avem fluturi fiindcă știm precis, iubim, Să iubești este fantastic, mai ales de ești iubit, Sper că nu par mai obraznic, fluturii s-au întâlnit. Tot cu fluturi se compară omul când e zăpăcit,  Cică umblă-n a lui minte mii de fluturi, au roit, Dar nu vrea să recunoască că e om mai fluturatic, Cică e un om hazliu, poznaș, dacă vreți, simpatic.  Când un copil ni se naște, spunem că e fluturaș, Deși pruncul n-are aripi, poate fi și îngeraș, Fluturii și îngerașii viața noastră împlinesc,  Ca părinți ne dorim fluturi, fluturii ne întineresc.  Eu cu-n fluture compar viața mea puțin mizeră,  Ca omida în cocon, viață mea în altă eră,  Dar speranța s-a ivit,  viața am luat în piept,  Aripile colorate le-am deschis, am zburat drept. Fluturele e simpatic și trăiește bucuros,  Nu se teme de furtună, nu vezi fluture fricos, De aceea ia-l exemplu, fl...

 1545. MÂNDRIE ROMÂNEASCĂ ÎN FIECARE SUFLET  Mândrie românească în fiecare suflet,  Când se întorc acasă, în inimă au zâmbet,  Deși mulți au plecat, au o apartenență,  În suflet sunt români, se simte a lor absență.  Cu tricoloru-n suflet muncesc în țări străine, Amară este apa, cu amar câștigă o pâine,  Cu lacrimi de iubire vorbesc cu cei de acasă, În suflet sunt români și de ai lor le pasă. Mereu am fost uniți, chiar dacă a fost greu, Am stat în unitate cu al nostru Dumnezeu,  Simțim chemarea sfântă de a sta la ce e scris,  Mândria românească din suflet nu s-a stins.  În suflet s-au strâns multe, dar stăm în unitate, Unii muncesc în țară, mulți în străinătate,  Avem un tricolor cu care ne mîndrim,   Suntem români de-a pururi și țara ne-o iubim.         Emilia Dinescu

 1544. ROMÂNIA DIN BALADE ȘI LEGENDE România din balade și legende nu mai este, a apus, A rămas doar o poveste ce s-a dus, În trecut era magie, bunătate și respect, Dacă încerci ca să fi bun azi ești suspect. Am uitat că ne-au crescut bunicii, azi sunt bătrâni,  Ne-au crescut frumos și bine, cu povești despre români,  Tradiție, sacrificiu, dragostea îi însoțeau,  Munceau din zori până-n seară, nu cârteau. Se așezau la gura sobei, întrepătrundere vedeam,  Între glume spuse tainic și gânduri ce le rosteam, Nu exista răutate, nici vorbe fără magie, Chiar dacă aveau puțin, împărțeau cu bucurie.  România din balade și legende nu mai este de demult,  Dar și azi la gura sobei eu poveștile le ascult, Nu mai sunt bunicii noștri, doar poveștile au rămas,  Aș da timpul inapoi, doar o clipă, doar un ceas.           Emilia Dinescu

 1543. GÂNDURI  Când este sărbătoare, în straie românești Pe toți bătrînii noștri pe stradă îi întâlnești,  Ei poartă cu mândrie în piept o moștenire,  Tradiție în sânge, folclor au în simțire.  Și eu mă simt româncă, vorbesc doar românește,   Eu sper în versul meu că asta se zărește,  Dar merg mult mai departe, mă îndrept spre rădăcină,  În autenticitate doar inima suspină.  Aici eu sunt româncă și nu-mi doresc altfel,  Ni se scurtează timpul, mai e puțin, nițel,  Spre patria cerească eu chiar doresc să plec, În fața lui Hristos, mereu să mă aplec.        Emilia Dinescu

 1542. GÂNDURI... SUB CERUL ROMÂNESC  Sub cerul românesc, vise și doruri adunate, Sunt râuri de speranță în lacrimi înșirate,  Privesc spre infinit, chemare îmi doresc,  Doresc ca în văzduh pe Domnul să-l zăresc.  Mulți nu mai sunt acasă, căci au plecat în lume, A lor destin pribeag nu poate să-i îndrume,  Nu au văzut lumină în al lor ideal   Și luptă prin străini pentru ceva real. Eu n-am plecat din țară, dar și eu îmi doresc,  Doresc profund, din suflet, deja călătoresc Spre patria cerească, un drum în infinit,  Sub cerul românesc, aștept umil, smerit.           Emilia Dinescu

 1541. FRIGUL SE OPREȘTE ÎN POEZIE  Când frigul se lovește de rimele ce-s scrise,  Întrepătrundere-n cuvinte și sentimente zise,  Este magie pură, căci frigul se topește,  În versuri, poezie chiar frigul se încălzește.  Nu vreau fragilitate să am printre cuvinte,  Ci vreau să fiu lumină, vorbesc de cele sfinte, Când stau să mă gândesc, simt numai nostalgie, În suflet este loc de pur și de magie. Când frigul se oprește în mijlocul unei poezii, Întrerupere găsești,  nu-i loc de fantezii,  Citește printre rânduri, căldură întrepătrunsă, Întotdeauna rima prin versuri e ascunsă.   Și frigul s-a încălzit, magie aduce versul, Poetul, chiar de-i singur, străpunge universul,  Vorbește din preaplin, lumină și căldură,  Găsești în poezie, fragilitate pură.             Emilia Dinescu

 1540. RUGĂCIUNE PENTRU BOLNAVI Venim uniți în rugă și vrem să fim salvați,  Suntem o grupă mică, suntem cu toții frați,  Mulți astăzi suferim că boala s-a înmulțit,  Avem liste, bolnavii în rugă i-am rostit. Sunt listele prea lungi, sunt tineri și bătrâni,  I-aducem azi în rugă și vrem să îi alini,  Durerea este cruntă și suferința-i mare, Când boala ne lovește, ne temem de încercare.  Spitalele sunt pline și boala este grea,  E timpul de pe urmă și lumea este rea, Mulți au fost părăsiți în suferința lor, Ajută-i ca să simtă că le ești ajutor. Ești Medicul suprem, la Tine ne rugăm,  Îți cerem vindecare, îți cerem și sperăm,  Dar voia Ta să fie, vrem pacea Ta divină,  Chiar dacă-i suferință, vrem să ne fi lumină.   Nu știm ce este bine, strigăm în rugăciune, Noi suferim prea mult, pe liste nu sunt nume, Sunt copilași plăpânzi loviți de handicap,  Loviți de boala cruntă, eu lacrimi multe scap.  Am cunoscut durerea...

 1539. ÎN CAMERA DE SUS  Suntem poporul Tău, strigăm în rugăciune, Dorim a Ta putere, dorim a Ta minune, Dorim Cuvântul Tău să fie călăuză,  De nu vorbim de Tine, nu avem nici o scuză.  Nu toți suntem școliți, dar toți putem vorbi, Vrem să ne dai putere, Cuvântul a sorbi, Și să vorbim de Tine prin fapte, cu credință,  Căci faptele vorbesc de a noastră cunoștință.   Nu toți putem pleca în lume să vorbim,  Suntem o grupă mică, în rugă ne unim,  Strigăm în rugăciune, sunt mulți ce duc Cuvântul,  Ajută-i să lucreze, să are tot pământul.  Noi ne rugăm fierbinte ca cei ce însămânțează, Să are cu credință, rămâi cu ei, veghează,  Sămânța să încolțească, s-aducă rod bogat, E timpul de pe urmă, nu mai e timp de stat.    În lanțul rugăciunii aduc orașul meu,  Mă rog pentru vecini, te am ca Dumnezeu,  Aș vrea să fiu lumină, o schelă către Tine,  Orașul meu n-aș vrea să fie doar ruine.    Mă rog și pentru...

 1538. RUGĂ PENTRU COPII Ne-am adunat în rugă, suntem părinți, strigăm,  Venim la rugăciune și oful îl vărsăm,  Avem copiii-n lume, în lume au plecat,  S-au depărtat de Tine, satan i-a înșelat.  Cu post și rugăciune, cu lacrimi noi strigăm,  Suntem de vină, Tată, dar plângem și sperăm,  Erau micuți copiii, la templu i-am adus, Dar undeva greșit-am, în lume ei s-au dus.  Venim la rugăciune, ești Tată, te rugăm,  Să ne ajuți pe noi, părinții, să lucrăm,  În casa noastră Doamne, s-aducem doar lumină,  Nu vrem să plângem veșnic, nu vrem să avem vină.   Copiii noștri, Doamne, în lume sunt plecați,  Tu ni i-ai dăruit, noi vrem să-ți fie dați,  În rugăciune sfântă acum noi îi predăm,  Dorim să îi trezești, curând de aici plecăm.            Emilia Dinescu

 1537. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus noi iar ne-am adunat,  Ne-am strâns în rugăciune de când s-a înserat,  Noi ne-am luat de mână, suntem frați în credință,  Începem săptămâna cu rugă, biruință.  Suntem biruitori cât ne întâlnim la cruce, Stăm ancorați în Tine, cu Tine-i viața dulce, Chiar dacă sunt și spini, chiar dacă e durere, Noi vrem să stăm în rugă, căci Tu ne dai putere.  De multe ori clacăm, ne temem de furtună,  Uităm că lângă Tine vremea curând e bună,  Ne temem de întuneric, ne temem de cădere,  În lanțul rugăciunii strigăm pentru putere. Ne pare lungă clipa când suntem șlefuiți,  Și un moment ne pare când suntem fericiți,  În alergarea noastră să nu ne îndoim,  Oricât aș fi de nor, curând va fi senin.    Vin vești ce îngrozesc, război și suferință,  Calamități pe ape, să stăm tari în credință,  Cutremure și foc, distrugere și plâns, În lanțul rugăciunii cu toții azi ne-am strâns. ...

 1536. ISPITA Ispita vine în viață, exact cum nu visezi, Ispita nu-i femeie, ispita e-n ce crezi, Orice iubești mai mult decât pe Dumnezeu, Te trage spre păcat, să te ferești, e greu.  Ispita poate fi banală pasiune, Ispită e atunci când îți dorești renume, Când neprivind în sus, aluneci de pe cale, De te lași în ispită, ajungi ușor în vale. Ispita te atrage, căci firea te înșeală,  De cazi în cursa ei, devii sigur momeală, Ispita poate-i dulce, dar lasă gust amar, De te încrezi în tine și nu în sfântul har. Și eu sunt ispitită, și tu ești ispitit,  Acoperită vine, ispita ne-a lovit, De nu stăm la Cuvânt, Scriptura neglijăm, Cădem cu siguranță, de nu ne mai rugăm.  Ispita-i pasiune, ispita-i ce iubim, Nu este un șarpe rece ce împroșcă doar venin, Ispita e un hobby, un viciu, slăbiciune,  Ispita e ispită, nu-i trebuie un nume.   Și eu te ispitesc, citește în Scriptură,  Să nu fi ispitit, înseamnă să ai măsură,  Să nu te încrezi în tine, c...

 1535. DIMINEȚI TÂRZII DE NOIEMBRIE  M-am trezit de dimineață, prin fereastră acum privesc, Mă uit mai atent afară, fulgi în aer eu zăresc,  Plină doar de încântare, iau caietul, un vers scriu, Liniște este în casă, liniște în suflet, știu.   Cu căldură înalț o rugă, vorbesc cu al meu Creator, În creația-i măiastră sunt și eu azi călător, Echilibru simt în mine când în rugăciune stau, Sunt creație divină, de la El puterea-mi iau. Fulgii se aștern pe rime, sufletul fulgul topește,  Fiindcă eu exprim în versuri, doar ce inima șoptește, Scriu din suflet, cu căldură, liniște sper să aduc, Încântare, echilibru, aș vrea mult ca să induc.         Emilia Dinescu

 1534. CERUL SPERANȚEI Ce dacă cerul vieții mele pare gri, Ei, bine, norii-s tulburi, nu sunt negri, Iar dincolo de nori e însuși Dumnezeu,  O rază de speranță, va apărea mereu.  Eu cred că soarele doar s-a ascuns puțin,  Acesta chiar o cred și crezul mi-l mențin, Curând va fi senin, va trece ce a durut, Îl vom slăvi pe Domnul, în care am crezut.  Se luminează cerul, chiar dacă nu de tot, Albastru-nghite griul, și simt, acum eu pot, Speranța să nu moară, orice ar mai veni, Curând dispare griul, un bleu va deveni.        Emilia Dinescu

 1533. GÂNDURI DE TOAMNĂ  A îmbătrânit natura și frunza a îngălbenit, Mi-am pus pe umeri șalul, pe bancă m-am oprit,  Admir frumosul toamei, e timp de bucurie,  Îmi vin în minte rime, eu scriu o poezie.  Nu avem nici un merit, natura ne alintă, Covorul gros de frunze ne pare chiar o țintă,  Eu în genunchi mă pun, înalț o rugăciune, E frumusețe multă, o rugă pot a spune. Privesc frunza cum pică, pământul încălzește,  Chiar dacă gerul iernii tip-til se cam ivește, Nu vreau ca gerul aspru să prindă pieptul meu, Și mă învelesc c-o rugă, mă încred în Dumnezeu.          Emilia Dinescu

 1532. INIMI CARE ARD SUB GER Inimi care ard sub ger, gerul lumii efemere, Paradox nu e ce spun, e doar mare temere, Lumina este în noi, în lumină să trăim, Combustie este în suflet, trebuie doar să iubim, Să transmitem tuturor vibrație incandescentă, Să vorbim, tăcând, prin fapte, printr-o viață inocentă.  Incadescent este traiul de îl ai pe Hrist' model, Inimi care ard sub ger, în credință fi fidel.                Emilia Dinescu

1531. GÂNDURI  E timpul de pe urmă, frigid devine omul, Se laudă întruna c-a divizat atomul, Cu inimi înghețate sub cerul aspru, gri, Ne pare norii negri și par a se înnegri. Și timpu-i nemilos, nu-s semne de dezgheț,  De stai în așteptare, nu poți să fi isteț,  Singurătatea este un cub rece, de gheață,  Dar omul ce se luptă și de aici învață, Învață, în crepuscul să vadă o speranță, Atunci când în genunchi înalță o rugăciune  În singurătate, doar ruga e singura minune  Ce poate dezgheța o inimă pustie, O inimă plăpândă ce vrea în veșnicie.           Emilia Dinescu  

 1530. GÂNDURI PENTRU AZI Când creștem, numărăm, sperăm și ne rugăm,  Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cum stăm,  Însă de o lună eu îi mulțumesc lui Dumnezeu Că sunt bunică, am nepoată, darul meu. Când ești mămică, grijile în tine cresc, Când ești bunică, sentimentele te înrobesc, Te culci și te trezești cu gând de rugăciune, Nepoata mea e a Domnului minune. Nu am nimic să îi ofer, sunt doar bunică,  Il am pe Dumnezeu, mă rog, nu îmi e frică, Eu știu că-n brațul Domnului îi este bine,  Mă rog, mă voi ruga cât pe pământ mă ține.  E fata mea, cadou neprețuit primit de sus, Nu sunt cuvinte ca să spun că o iubesc nespus,  Un pui de om ce aduce bucurie Și vreau ca Dumnezeu cu ea mereu să fie.          Emilia Dinescu

 1529. RUGĂCIUNE PENTRU POCĂINȚĂ  Venim uniți în rugă și cerem Duhul sfânt,  Vrem ploaia Ta târzie cât suntem pe pământ,  Cât încă este har, vrem să ne pocăim,  De nu ești Tu cu noi, noi știm, mereu greșim. Nu vrem să ațipim, noi stăm în așteptare,  Nu vrem ca să cârtim de vine încercare, Ne agățăm de Tine, te rog, ne pocăiește,  Primește rugăciunea, pe noi, Tu ne primește.         Emilia Dinescu

 1528. RUGĂ PENTRU BOLNAVI  Mă rog fierbinte, Tată, bolnavi sunt foarte mulți,  Sunt tineri și bătrâni, dar și copii mărunți,  Citesc și plâng, Isuse, e multă suferință,  Te rog să le vorbești și să le dai credință.   Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,  Bolnavii noștri, Tată, în rugă îi predăm,  E multă suferință, e timpul de pe urmă, Satana, ca turbatul, lovește a Ta turmă.  Sunt boli nenumărate, sunt boli fără de leac, Suntem chiar la sfârșit, e chiar sfârșit de veac, Îți cerem alinare, durerea este grea, Și viața în suferință noi știm că este rea. Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,  Suntem bolnavi cu toții, de aceea toți strigăm,  Îți cerem alinare, îți cerem vindecare, Dar cel mai mult îți cerem chiar veșnica salvare.            Emilia Dinescu

 1527. RUGĂCIUNE ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus ștafeta am preluat,  E timpul meu de rugă, e timpul minunat,  Cu listele ce-s scrise la rugăciune vin, Aduc a mea durere, îmi spun al meu suspin.  Pe listă sunt mulți tineri, cândva te-au cunoscut, În casa Ta, cu Tine, cu drag noi i-am crescut,  Dar au plecat în lume, păcatul i-a înghițit,  Ei cred că este bine, nu știu cât te-au rănit.  Sunt nume multe, Tată, sunt fete și băieți,  Sunt înzestrați de Tine, ei sunt copii isteți,  Au rătăcit cărarea, sunt prinși în vicii grele, Te rog să le dai scârbă și să îi scapi de ele.  Pe liste sunt chiar mulți, căci mulți te-au părăsit,  Sunt tineri și bătrâni, satan a păcălit,  Le-a oferit mirajul și ei au acceptat,  Trezește-i ca să vadă că el i-a înșelat.  E timpul de pe urmă, e timpul de trezire,  Ajută-i să înțeleagă, pe toți, a Ta iubire,  Să înțeleagă toți că îi aștepți mereu, Tu le ești încă Tată, căci Tu ...

 1526. LA RUGĂCIUNE  E timpul rugăciunii, e timpul minunat, M-așez lângă altar, Hristos m-a așteptat,  Sunt păcătoasă, dar am fost spălată,  Deci eu sunt păcătoasa cea salvată.  La rugăciune vin, vreau să vorbesc,  Aș vrea în tot ce ce fac, ce spun, să îl slăvesc,  Cuvintele nu au valoare, sunt puține, Mereu a fost și e Hristos cu mine.        Emilia Dinescu

 1525. ÎN CAMERA DE SUS Noi poposim frecvent în camera de sus,  Aici ne așteaptă personal, Isus, Lăsăm încălțămintea la intrare, El este încins, ne spală pe picioare. Ne-a curățit de orice vină, am intrat, În camera de sus El ne-a chemat,  Noi ne-am dat mâna, lanț de rugăciune,  Venim pe rând, vorbim, e o minune. E timpul meu de rugă în camera de sus,  Tot timpul meu, de fapt, e al Lui Isus,  Trăiesc doar datorită Lui Hristos,  L-am cunoscut, am viața cu folos. Eu vin la rugăciune, sunt tare bucuroasă,  Chiar dacă-i viața grea, tot e frumoasă,  Sunt pusă în cuptor, sunt șlefuită, Dar știu că-n palma Lui sunt ocrotită.  Mă întristez, ades eu am cârtit,  Atunci când suferința m-a lovit, Dar am văzut puterea Lui cea mare, Mereu m-a scos din greaua încercare.   De aceea eu mereu îi mulțumesc,  În brațul Lui, ades mă cuibăresc,  Îmi este bine lângă al meu Isus, Îmi este bine-n camera de sus.       ...

 1524. DANSUL CUVINTELOR COLORATE Cuvintele dansează, penelul le conduce, Când ești îndrăgostită, cerneala parcă curge, Emoție-n cuvinte, tango în versuri line, Nu-ți trebuie prea multe să-ți iasă două rime. În timp de bucurie, când totul e divin, Din inimă vin versuri, chiar colorate vin, Penelul doar dansează, cuvinte colorate,  Ies versuri, poezie... să le citești pe toate. Eu sunt îndrăgostită și scriu despre Hristos,  Cuvintele dansează, încerc să scriu frumos,  Dar nu găsesc cuvinte, emoție profundă,  Din inimă eu scriu, penelu-n ea se afundă.   Tango aș vrea să fie, în versuri când exprim, În inimă la tine aș vrea ca să imprim,  Dar nu am o putere, puterea e-n Hristos,  Închei c-o rugăciune, un vers melodios.              Emilia Dinescu

 1523. CUVINTELE PIERDUTE... ADUNATE ÎN GÂNDURI  Cuvintele pierdute în ploaia sufletului meu,  Neprevăzut aduce durere și mult greu, Le caut, le adun, să le transform în rime, Sunt gânduri rătăcite  ce ar vrea să se exprime, Sugestie primesc să le îngrop adânc, Sau unii-mi spun, în fugă, să iau, să le arunc, Dar sunt a mele gânduri, produc doar distanțare,  De nu sunt exprimate cu calm și cu răbdare, Căci efemer e totul, de nu este iubire,  Și vorbele unite s-aducă doar zidire. Cuvintele pierdute în ploaie sunt spălate  Când se transformă-n gânduri frumos chiar aranjate,   Chiar dacă deranjează, nu produc distanțare,  Aduc doar bucurie, produc eliberare, De aceea sugerez, sugestie aduc,  Neprevăzut să fie tot ceea ce deduc, Să fie plin de milă, cu har chiar exprimat, Căci efemer e totul, de-i altfel aruncat.           Emilia Dinescu

 1522. ȘOAPTELE SUFLETULUI Ploaia îmi bate în geam și toamna îmi vorbește,  Din inimă eu scriu, ce scriu chiar se trăiește,  Enigmatic parcă vorbesc, de multe ori nu înțelegeți,  Catharsis versul este, cu ruga se unește, Nu este enigmatic, e doar ascuns în rime, Căci labirintic este ce tot din suflet vine. Nu este o visare, e dragoste curată,  Ce este exprimată din inima uitată, Uitată în abis, uitată-n întuneric, Unit doar cu visarea, catharsis și feeric.             Emilia Dinescu

 1521. GÂNDURI  În interstițiu caut, o inimă pierdută,  Abisal mă simt, am pierdut o redută,   Dar nu o bătălie, e loc chiar de visare, Chiar dacă sunt pierdută și gol pieptul meu pare, Eu scriu o poezie, contemplație în rime, Mă apucă o apnee, căci m-am pierdut pe mine, Și să mă regăsesc, prin ploaie eu mă plimb, Iar liniștea din jur eu nu vreau să o schimb, Visarea mă cuprinde și printre picături Amestec două lacrimi și-mi fac aripi din visuri,   Curând eu am să zbor și am să plec departe,  E liniște deplină, căci visu-i libertate.           Emilia Dinescu

 1520. RITUALUL MEU DE DUMINICĂ  Am să scriu o poezie, exact cum îmi place mie, Iată, o nouă provocare, scriu cuvinte pe hârtie,  Tema e interesantă, căci eu chiar am ritual, Ritualul de duminică, nu e vis că e real. Cu calm vreau să povestesc despre camera de sus, Unde eu mă întâlnesc mereu cu al meu Isus, Evadez din lumea asta, rugăciunea ne unește, Suntem un grup de creștini, dragostea din cer ne crește.  Nu este doar o rutină, este viața de creștin, Este timp de pocăință, de aceea noi venim, Reflecție de lumină am vrea să ne fie viața,  Evadare-n rugăciune, asta ne este povața,  Nu-i rutină, e credință, cu credință ne adunăm,  Prima zi din săptămână totdeauna ne rugăm. Este timp de cercetare, introspecție divină,  Cu calm stăm în rugăciune și dorim ca Hrist' să vină.  Ritual îmi este viața, ritual ce-i dăruit,  În prima zi de săptămână, la rugă ne-am întâlnit,  Venim cu inima plină, fiindcă știm că este bine, Nu e vis, realitate...

 1519. ÎN CAMERA DE SUS  E timpul rugăciunii în camera de sus,  Chiar dacă norii-s negri și soarele e dus, Eu vin la rugăciune și vreau să-i mulțumesc  C-aici am privilegiul, cu voi, să-L întâlnesc.  E timpul meu de rugă, e ceasul de veghere,  În camera de sus dispare orice durere, Ștafeta rugăciunii acum am preluat  În lanțul rugăciunii de Dumnezeu format. Eu vin la rugăciune și listele aduc, Sunt nume multe, Tată, eu plâng de mă usuc, Pe liste sunt copiii, noi i-am crescut cu Tine,  Dar au plecat în lume, crezând că le e bine.  Ei au luat pocalul păcatului amar, Crezând că este dulce, trezește-i cât e har, Au fost cuprinși de patimi, în lanțuri sunt acum, Nu înțeleg, se pare, că ce au, este scrum. Continui rugăciunea, pe liste-i suferință,  Bolnavii sunt pe liste, te rog, pentru credință,  Tu ești al nostru Medic, eu cer chiar vindecare,  Cer ca-n durerea cruntă, să aduci alinare.  E multă suferință și boala este grea,...

 1518. CINE SUNT EU... La ceas de seară îmi pun o intrebare,  Cine sunt eu, ce rost am eu sub soare? De ce am venit pe acest pământ, e întrebarea,  Care mi-e rostul și care mi-e chemarea... Încerc să aflu un răspuns, el vine de la sine, Eu cred că rostul meu e cel de a scrie rime, Și țelul meu e să vorbesc, să scriu,  Doar despre Dumnezeu, căci El e viu. Cine sunt eu... nu mai contează... contează El, Eu sunt un simplu om... El mi-e model, Eu sunt orfanul înfiat, am fost salvat la cruce, Cine sunt eu?!...  sunt oare la răscruce?!...          Emilia Dinescu

 1517. TELEFONUL  Am primit o provocare  Și nu una oarecare, Să vorbesc de telefon, Rimei aș vrea să-i dau ton, Dar cuvinte nu găsesc,  Pot spune, mă poticnesc. Mă gândesc la ce să scriu, Vreau să spun acum,  ce știu,  Nu este tardiv, să spun, Eu încerc să mă adun, Scriu cu drag o poezie,  Chiar dacă-i ora târzie,  Despre primul telefon, N-a fost inventat de om, Are semnal chiar mereu, Ruga către Dumnezeu.         Emilia Dinescu

 1516.SPECIALISTUL E atât de minunat când nu ești singur pe pământ,  Când ești în neputință și nu poți spune un cuvânt,  Așa am fost și eu, eram copil micuț în suferință,  Dar Dumnezeu mi-a scos în cale cea mai bună doctoriță. Am fost copil plăpând, o fire mai aparte  Și am plecat la școală, speram s-ajung departe, Am fost o fericită cu a mea învățătoare,  M-a învățat să scriu în rime ce mă doare. În viață am întâlnit experți în carieră,  Am învățat că totul e să ai manieră,  Să fi specialist înseamnă multă muncă, Dar să fi om, aș spune că este o poruncă.  Dar cel mai mult mă bucur de Acel Specialist,  De Acel ce șterge lacrimi atunci când te simți trist, De Dumnezeul meu ce totul a creat, Vreau să te întreb pe tine, nu este minunat?!...             Emilia Dinescu

 1515. AI PLÂNS DE AJUNS, FEMEIE! Ai plâns de ajuns, femeie, nu mai e timp de plâns,  Ridică-te din colb, nu-i timpul de deplâns,  Ai suferit destul, căci viața a fost zgură,  Ridică-te, căci vieții doar tu îi dai măsură.   Ai plâns de ajuns, femeie, trecutul te-a rănit,  E timpul ca să uiți, să mergi spre infinit, Când ești la cotitură, schimbarea poți s-o faci, E timpul prin schimbare ca viața să-ți refaci. Ai plâns de ajuns, femeie, așa mi-am spus și eu, Când mi-am luat copiii și am mers cu Dumnezeu,  Acum am șters trecutul și merg spre viitor, Îl am pe Dumnezeu, îmi e ocrotitor.             Emilia Dinescu

 1514. CEAI SAU CAFEA... UN CEAI AȘ VREA... E toamnă, mai e puțin și vine iarna friguroasă,  Eu mă așez comod, profit de toamna cea frumoasă,  Avem doar preferințe, aș vrea să vă vorbesc,  Lângă un ceai de tei, nicicând nu obosesc. În fiecare dimineață, eu fac o rugăciune, E modul meu firesc în care vreau a spune  Că viața e frumoasă, cu zâmbete, umor, Mă ține chiar în palme al meu Mântuitor.  Pun ceainicul pe foc, un ceai eu savurez, Unii își beau cafeaua, dar eu nu mă stresez, Nu e rivalitate, e simplă armonie, Eu beau ceaiul fierbinte cu miere și lămâie.  Tu bei cafea amară, cu unt sau scorțișoară,  Aroma te îmbată, ai bea-o iar și iară,  Începem ziua bine, așa cum preferăm,  Nu facem competiție, noi doar dialogăm.  Suntem puțin la fel, vorbim și scriem rime, Cu ceașca aburindă, gândim în profunzime,  Nu este un concurs, nu e rivalitate,  E doar o ceașcă goală, eu zic... diversitate.          ...

 1513. GÂNDURI  Mă plimb azi prin pădure, poteci ce-s neumblate, Privesc în jur, pustiu, dar am intimitate, Mă simt chiar foarte bine, nu este un mister, Solitudine-n toate, dar eu nu mai disper. În trecerea prin lume nu vreau ca să mă pierd,  Găsesc o buclă mică prin care mă dezmierd, Cu nostalgie gândul îndrept spre ce a fost, Eu știu că orice pas în viață are un cost, Dar nu mă tem să trec prin toate cu speranță, Nu e mister, eu știu va fi bine în viață.           Emilia Dinescu

 1512. COLEGILOR MEI Au trecut anii peste noi, suntem bătrâni, dar tot copii, Trăim închiși în trupul nostru, cu noi ce am fost ne-om contopi,  Ne-am întâlnit acum un an, ne-am revăzut cu bucurie,  De atunci suntem chiar virtual, uniți în altfel de chimie. Mă uit la mine, sunt bătrână și pe alocuri am albit,  Dar eu în suflet sunt copilă, un sentiment deosebit, Aș vrea să spun că sunt matură, dar sunt copil neîncetat,  Trăiesc prin rime și cuvinte, nimic ce a fost, n-am uitat.  Au fost momente delicate, dureri prin care am trecut,  Și noi am fost trecuți prin toate, pe doamna noastră am petrecut  Pe un ultim drum noi am condus-o și ne-am luat la revedere, Dar vreau să cred și vreau să sper că nu uităm a ei putere.  Noi suntem noi și suntem unici, aș vrea, acum, să vă trezesc O dulce, caldă amintire și să vă spun ce îmi doresc,  Doresc să nu uităm vreodată, copii în clasă ne rugam,  Cu doamna noastră învățătoare despre credință șușot...

 1511. AȘ VREA  Aș vrea ca versul meu să fie o melodie Și în acord cu vântul în zi de toamnă fie, O simfonie-n forță în liniștea din mine, Să fie o cântare, un imn de slavă-n rime. Aș vrea ca să vorbesc, nu cu subtilitate, Aș vrea să vă vorbesc chiar despre libertate,  E liniște în mine, sunt liberă-n Hristos,  Aceasta este forța oricărui credincios.           Emilia Dinescu