Rugăciune pentru copii




 1593. RUGĂCIUNE PENTRU COPII

În camera de sus eu îndrăznesc să strig,

S-au depărtat de Tine și au în suflet frig,

Copiii noștri, Tată, sunt darul Tău de sus,

Dar au plecat în lume, nimic n-avem de spus.


Am eșuat dramatic în cum i-am educat, 

Tu ni i-ai dat ca dar, dar noi am neglijat, 

Și am greșit, Isuse, ei calea au rătăcit, 

Și vina e a noastră, noi știm că am greșit, 


Venim la rugăciune, pe liste noi i-am pus, 

Și listele ce-s scrise în camera de sus, 

Noi le citim cu lacrimi, și sufletul ne plânge, 

Și inima e rană, e plină doar de sânge.


Noi știm că suferința chiar noi am provocat,

N-am stat la ce e scris, la ce ne-ai învățat, 

Noi i-am adus la templu, dar n-am făcut destul,

Acum plătim cu lacrimi, acesta ne e costul.


Venim uniți în rugă cu post și rugăciune, 

Aducem tineretul, ei sunt a Ta minune, 

Îți cerem convertire, îți cerem pocăință, 

Să-i mustri, îți cerem, Tată, să-i aduci la credință. 


Noi suferim nespus, dar Tu suferi mai tare,

Tu îi cunoști deplin, cunoști pe fiecare, 

Te rog, cu mila Ta, pe toți să îi trezești, 

E timpul de pe urmă, te rog, să le vorbești.

           Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Fiecare pas al tău mă învață

Gânduri

Femeia misterioasă