Poezie Dinescu Emilia Dana

 2142. GÂNDURI  De la o vârstă suntem puțin tăcuți,  Ne place, nu ne place, nu suntem prefăcuți, Dorim un echilibru, căci timpul este scurt,  E dor de vindecare, un dor ce nu-i mărunt. În toamna vieții noastre, noi toamna o iubim,  Privim cum cade o frunză, de ar mai sta puțin,  De vine iarna rece, noi singuri ne simțim, E timp prea scurt de toate, nu vrem să-l risipim. Tăcerile se așează cuminți, se îmbracă în amintiri,  Sunt haine grele, aspre, sunt multe opintiri,  Un echilibru ai vrea cu primăvara vieții,  O lacrimă fugară în timpul dimineții.            Emilia Dinescu

 2141. TOAMNA CARE NE-A ÎNVĂȚAT SĂ AȘTEPTĂM  Toamna care ne-a învățat să așteptăm a trecut demult pe lângă noi, Au trecut toamne multe și în tăcere trec și eu vioi, Am răbdare, aștept cu încredere să vină altă toamnă minunată, Plină de rod bogat și frunze colorate, cu foc, ce cad îndată, Atinse doar de brumă în zori de zi, slăbite, La primul vânt ce bate, nu tare, sunt răpite  Și un covor de frunze se leagă pe pământ, e minunat,  Toamna care ne-a învățat să așteptăm încă nu a plecat.           Emilia Dinescu

 2140. GÂNDURI  Ți-am pus pe buze bob de rouă să îl transformi în vers curat, Așa ai spus și scriu întruna, îți aduc slavă, m-ai iertat,  Am mers pe calea mea murdară, o haină întinată  aveam,   Dar Tu, Cel plin de bunătate, Tu m-ai iertat, nu cunoșteam,  Nu mă temeam de umbra morții, prin valea plângerii umblam,  Mergeam pe calea ce am ales-o și în păcat mă afundam,  Credeam că-s bine, dar acum eu recunosc că mă mințeam, Mi-ai pus pe buze bob de rouă, îl vărs în vers...  O viață am...            Emilia Dinescu

 2139. ÎN ADUNAREA NOASTRĂ AZI ORGA A CÂNTAT  În adunarea noastră azi orga a cântat,  Un imn de mulțumire spre cer s-a înălțat,  Am plâns de bucurie, e har dumnezeiesc, De aceea eu în versuri și rime te slăvesc.  În bunătatea Ta, Tu viața o păzești,  Prin tot ce se întâmplă ne arăți cât ne iubești,    Chiar dacă este greu, Tu greul duci cu noi, Ne-ai înfiat la cruce, eram murdari și goi.  Rămân în rugăciune și slavă îți aduc, Aș vrea ca bucuria în vers să o traduc, Eu știu că nu degeaba o rugă am înălțat,  În adunarea noastră azi orga a cântat.            Emilia Dinescu

 2138. FRUNZELE DANSEAZĂ PE GÂNDURI DE TOAMNĂ  Frunzele dansează pe gânduri de toamnă,  Să lași necaz deoparte, prin dansul lor te îndeamnă,  Să fi la întâlnire, să te întâlnești cu toamna,  A mai trecut o vară, dar nu te resemna, Va mai veni o vară, nu este ultima din calendar, Doar stai în rugăciune și vei primi ca dar, Nu doar o vară, multe, și toamne vei primi, Ești pregătit în rugă de toate a mulțumi?!... Conform credinței tale din plin se împlinește,  Așează-te la rugă, acum îi mulțumește  Că frunzele dansează pe gânduri de toamnă  călduroasă, Și viața ta nu-i goală, e o viață prea frumoasă.            Emilia Dinescu

 2137. GÂNDURI PENTRU TINE, RADU Cât să reziste o inimă de mamă, E mică și bătrână, nu e băgată-n seamă,  Dar plânge și suspină, nu are alinare, Copilul când îi pleacă în neagra depărtare.  E aspră viața asta, ești singur prin străini,  Iar eu rămân în lacrimi, cu sufletul doar răni,  Nu avem ce să facem, cu Dumnezeu înainte,  Îi mulțumesc din suflet, mi-ești fiu, îți sunt părinte.  Nu am făcut destule și mă simt vinovată,  Aș da timpu-napoi, dar nu se poate îndată,  Aș vrea să fiu mai bună, mă rog la Dumnezeu,  Să fie lângă tine, da, eu mă rog mereu.   Azi ai plecat de acasă, mă doare, sufăr mult, Căci aspră este lumea, e plină de tumult, Ai drumul tău în viață, e plin de spini și greu, Dar eu te port în rugă, mă rog la Dumnezeu.  E greu să fi departe, nu vreau să te întristez,  Tu mă cunoști prea bine, tu ști de al meu crez, Cu inima pustie, mă rog și te însoțesc,  Sunt mama ta, mă bucur, îți spun că te iubesc....

 2136. COPILĂRIA - CEA MAI FRUMOASĂ FLOARE  Toamna, covor de frunze moarte și florile au murit, A venit frigul aspru și bruma le-a pălit,  Există însă o floare, nu moare niciodată,  E doar copilăria, pură, nevinovată.  Privesc fața suavă și simt multă căldură,  În suflet de copil iubirea este pură, Este cadou de sus, e totul pe pământ,  Copilul din imagini, din suflet și din gând.   Toamna este frumoasă, aduce darul ei, Rămâi copil în suflet, privește prichindei,  O rugăciune scurtă, ca cerul să-i conducă,  Căci inima lor pură doar pace poate să aducă.  Te simți sărac și gol, primește ca un dar Un zâmbet de copil și simți divinul har, Încarcă-te c-un zâmbet, alungă tot ce-i greu, Prin ochii puri și calzi îl vezi pe Dumnezeu.          Emilia Dinescu

 2135. SUB UMBRELA UNEI TĂCERI UDE Plin de neputință mă ascund sub umbrela unei tăceri ude, Al meu oftat, suspin, chiar nimeni nu-l aude, Nici lacrima n-o vede, e ploaie și sunt udă, Mi-e dor de o zi senină, dar cine să audă?!...  E frig la mine-n suflet, sunt singură și plâng,  Port amintiri amare ce sufletul îmi frâng, Aș vrea să fie bine, dar singură nu pot, De aceea-n disperare în rugă eu vărs tot. Vărs toată neputința și lacrimi vărs de dor, Mi-e dor de bunătate, de dor eu simt că mor, O rugăciune fac, cu Dumnezeu vorbesc,  Sub umbrela unei tăceri ude, prea des nu poposesc.           Emilia Dinescu

 2134. GÂNDURI ȘI ÎNTREBĂRI  Suntem popor creștin, dar totuși nu se vede, Împrumutăm de-a valma petreceri, nu mă crede,  C-o simplă căutare poți afla multe, multe, Căci am împrumutat și multe nu-s plăcute.  E dulce sau sărat, amar sau poate fiere,  Orice e împrumutat, sub mască de plăcere  Ascunde obiceiuri și ritual spurcat,  De ești creștin, te întreb, mai mult ai cercetat?!... Miros de stricăciune aduce întinarea,  Chiar dacă pare o joacă, poate e încercarea,   Că-i dulce sau sărat, păcatul e la fel, Hristos te vrea curat, nu întinat nițel.  Să stăm să chibzuim cu multă înțelepciune,  Să alegem înțelept, nu toate pot fi bune,  Sub poleiala măștii, a unui obicei sau simplu ritual, Te depărtezi de ceruri și te afunzi în banal.         Emilia Dinescu

 2133. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus acum eu am intrat,  Cu sufletul în rugă de mână v-am luat, E timpul meu de rugă, ștafeta o preiau, Înalț o rugăciune, lângă altar eu stau.  Am fost chemată aici de Domnul meu Isus, Sunt slabă și greșită, dar listele am adus, Cu lacrimi le citesc, sunt nume multe, Tată,  Iar cei ce sunt pe liste, te-au cunoscut odată.  Pe liste sunt mulți tineri, sunt și copiii mei, Tu mi i-ai dat ca dar, mi-ai dat băieții, trei, Ei mi-au adus ca dar nurori, să am și fete, Ajută-i să-și dorească spre Tine să se îndrepte.  Au rătăcit cărarea, sunt mulți pe liste puși,  Mulți nu sunt tineri, Tată, nu s-au lăsat conduși,  Și calea cea îngustă de mult au părăsit,  Ei au gustat din Tine, cândva ei te-au iubit. Continui rugăciunea, e timpul de pe urmă, Este răceală multă, durere-n a Ta turmă,  Suntem greșiți în multe, de aceea stăm uniți,  În lanțul rugăciunii suntem azi înfrățiți. Aducem ruga noastră, strigăm...

 2132. GÂNDURI  În tăcere trec anii, mi-aduc bine aminte,  Eram copil, ca alții, nu am fost prea cuminte,  Un pas eu am făcut, chiar într-o toamnă rece,  Și a mea copilărie a îndrăznit să plece. Atunci m-am bucurat, am devenit majoră,  Regret și astăzi clipa, n-am fost destul minoră,  O frunză este viața, demult mă simt bătrână,  Trec clipele întruna, e o altă săptămână. Toamna în care nu ne-am mai găsit,  Am realizat, copilul ce a fost demult ne-a părăsit,  Speranță nu mai e, timpul nu se întoarce,   E toamna vieții noastre, ne place, nu ne place.           Emilia Dinescu

 2131. TOAMNA, LOCUL UNDE TĂCERILE PRIND RĂDĂCINI  Toamna, locul unde tăcerile prin rădăcini,  Înalți o rugăciune și sincer de închini,  Aduci o mulțumire, ai creștere în suflet,  Un freamăt de iubire găsești în al tău umblet.  Când pe pământ e frig, în suflet am căldură,  Am o dorință mare, să nu mai fie ură,  Cu calm înalț o rugă, tăcerile vorbesc,  Prind rădăcini cuvinte, chiar dacă nu rostesc.  Un freamăt este glasul umil al unei frunze, Cu calm rostesc o rugă, din suflet, nu din buze,  Dorința mea fierbinte e slavă să-ți aduc, Cât pe pământ am viață și până o să mă duc.          Emilia Dinescu

 2130. LA MULȚI ANI, ANA! E dimineață, o rimă nu găsesc,  Cuvintele-s puține să spun ce îți doresc,  E ziua ta, aș vrea să scriu curat, Dar vreau să-ți spun, acum eu m-am rugat,  Eu îți doresc, dar Dumnezeu îți dăruiește.  E ziua ta, pe Dumnezeu primește, Predă-te Lui, în brațul Lui e bine, Căci El a fost și e mereu cu tine.  Eu îți doresc o viață fericită,  În toate aș vrea să simți că ești iubită,  Să ai puterea să accepți și greul, Să te ridici, așa cum zboară zmeul,  Să zbori spre planuri,  vise, frumusețe, Să crezi în fericire, să alungi tristețe, Să nu te lași învinsă de nimic, Să faci din Dumnezeu, nu un Amic, Să fie totul tău, căci crucea a luat, Păcatul tău pe cruce a purtat,  El te-a iubit întâi, El te iubește,  Cu dragoste El viața dăruiește, Și nu o viață scurtă vrea să fie, Ci viața veșnică ți-o dăruiește ție.    E ziua ta, eu îți doresc destule, Să numeri binecuvântări și multe zile,    Dar cel...

 2129. TOAMNĂ CU MIROS DE SCORȚIȘOARĂ  Toamnă cu miros de scorțișoară,  Azi am intrat în bucătărie a mia oară,  Mă cheamă abur de plăcintă cu dovleac portocaliu,  Iar pe foc am pus pelteaua de gutui, mai mult nu știu. Iubesc toamna bogată și o dorință pun în poezie, Nu pentru rimă și nici așa că am o fantezie,   Un zâmbet doar strecor, e masa plină de bucate aromate,  Îi mulțumesc, în versul meu, lui Dumnezeu, chiar pentru toate.   Dar cel mai mult îi mulțumesc când noaptea vine, Stau pe verandă cu o felie proaspătă de pâine, Ce am uns-o cu magiun amestecat cu nucă mărunțită, Și beau cana de ceai, cu scorțișoară aromată, de mama pregătită.            Emilia Dinescu

 2128. ÎN CAMERA DE SUS  Ne-am adunat cu toții și ne rugăm fierbinte,  Ascultă rugăciunea că nu sunt doar cuvinte,  Venim așa cum suntem, ne punem pe altar, Nu suntem buni, nici sfinți, dar suntem al Tău dar. Tu ne-ai adus aici, prin harul Tău trăim,  În lanțul rugăciunii cu toții ne unim, De mână ne luăm, cu inima ne prindem, Suntem nimic în lume, de Tine noi depindem.  Suntem fără valoare, valoarea Tu ne-o dai, Tu ne-ai făcut din tină, dar pentru al Tău rai,  Uniți venim în rugă, în camera de sus,  Îți mulțumim din suflet, aici Tu ne-ai adus. Cu listele ce-s scrise venim la rugăciune, Îți cerem vindecare, îți cerem o minune, E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,  E multă suferință, e timpul la sfârșit. Satana, ca turbatul, lovește tot poporul,  Noi nu cedăm din rugă, Tu ne ești Salvatorul, Suntem fricoși din fire, nu vrem ca să clacăm,  De aceea stăm în rugă și lupta ți-o predăm.  Îți cerem Duhul sfânt și ploaia Ta târzi...

 2127. TABĂRA DE LA CAPĂTUL DORULUI Aș scrie-n poezie de dorul ce îl port, Ca un ecou să sune, cam tot ce eu suport, Ecou ce se aude într-o pădure adâncă,  Unde strigarea amară nu piere într-o stâncă, Unde în libertate pot să îmi strig durerea. Un foc la inimioară îmi seacă azi puterea, Eu simt, mă prăbușesc, în inimă e greu Să duci toată povara, de nu e Dumnezeu,  E greu și vrei refugiu, îl cauți disperat,  Un loc mai singuratic, un loc mai izolat, Acolo ai poposi, o tabără ai face, La capătul dorului, acolo, cred că-mi place. Doar eu și dorul meu de simpla veșnicie,  Aș vrea să le găsesc în rime, în poezie.          Emilia Dinescu

 2126. GÂNDURI DE TOAMNĂ  Înainte să cadă frunza, mă îmbrac în melancolie,  E timp doar de suspin și multă reverie,  Mă bucur de astă toamnă și stau în așteptare, Aștept să cadă frunza, un dans în sărbătoare.  Culori multicolore, covor gros va forma,  Cu pași ușori și teamă pe frunză voi călca, Este frumoasă toamna, nu este un abis, Cu bogăție multă, e anotimp de vis.        Emilia Dinescu

 2125. AM UITAT CUM SE SCRIE DORUL Am uitat cum se scrie dorul, demult nu am mai spus că îmi e dor, Mi-e dor de o lume care nu există, mi-e dor de veșnicie până mor, Am prăpădit cerneală foarte multă, o pagină de dor nu am mai scris, Pământul și durerea lui sufocă, eu astăzi spun, mi-e dor de paradis. În lumea asta rea și blestemată, mi-e frig, căci interesul este la putere, Nu mai e dragoste și altruism ca altădată, aceasta este marea mea durere, Și simt un gol imens în toți și-n toate, un gol imens e-n mine, sunt pustie, Deși trăiesc, eu viețuiesc în toate, mi-e teamă, nu pot spune că sunt vie. Mi-e dor de dragostea profundă de altădată, al ei ecou, se pare, a pierit, E poleială multă, e fațadă, suntem doar noi, e timpul vitregit, Aș vrea să fiu în lumea de altădată, o pagină curată nu e viața,  Mi-e dor de puritate, dărnicie și iubire, aș vrea să aibă alt ecou speranța.             Emilia Dinescu

 2124. RUGINA DE PE MARGINEA INIMII Rugina de pe marginea inimii numai Tu poți să o ștergi, Hristoase,  Să pui în locul durerii  și a dezamăgirii, clipe plăcute, frumoase, Am amintiri pline de durere, un abis, un hău, nu mi-e bine, Aș vrea să le uit chiar pe toate, să îngrop totul și să trăiesc cu Tine.  În tăcere înalț a mea rugă, și tot sper, și tot cred, va fi bine, Amintiri și durere, tristețe, le alungi, sunt cu Tine, ești cu mine, Un ecou cristalin se aude, curcubeu se zărește, și mă bucur, Rugina de pe marginea inimii doar împreună cu Tine reușesc să o scutur.         Emilia Dinescu

 2123. LA MULȚI ANI, ANTONIA! Un an de zile, un anișor, E ziua ta, drag puișor, A noastră floare, ești garofiță,  Minunea noastră de fetiță, Iubită și mult răsfățată,  Ești o fetiță alintată, Ești o comoară pentru noi, Curând în casă veți fi doi, Dar dragostea nu se împărțește, Din contră, doar se înmulțește.  Ești mica noastră floricică, Dulce ca o bombonică, Suavă, fină, delicată, Ești fata noastră minunată, Te port în suflet tot mereu, Și-n ruga mea la Dumnezeu.   E ziua ta, un anișor, Eu, ca bunică, mă cobor, Îngenunchez, o rugă fac Și-n fața cerului eu tac, Vorbește inima și gândul, Și îți transmite simțământul, Nu ești decât cadou divin, Lui Dumnezeu mereu mă închin, Îți doresc fericire pură,  Și dragoste fără măsură, Duhul cel sfânt să te însoțească,  De rele vreau să te ferească, Eu mă retrag cu un suspin,  Din inimă mai spun, amin!             Emilia Dinescu 

 2122. GÂNDURI PENTRU ANTONIA ȘI BEBE Ne-am adunat cu toții să te sărbătorim,  Antonia, iubito, tu știi cât te iubim,  Ești bucuria noastră, o rază de lumină,  Cadou neprețuit, un alt prunc o să vină.  E ziua ta frumoasă, comoară te avem, Înalț o rugăciune, azi fericiți suntem,  O veste am primit, tu vei avea un frate, Îl așteptăm să vină, tu îi vei fi aproape.  Azi s-a împlinit un an, un an de bucurie,  Tu ești un îngeraș, plin doar de veselie, Prin tine, Dumnezeu speranță doar ne-a dat, Mereu, întotdeauna, tu doar ne-ai bucurat. Îi mulțumesc fierbinte acum lui Dumnezeu,  Îi mulțumesc și azi, îi mulțumesc mereu, Mi-a dat așa minune, sunt recunoscătoare,  De două ori bunică, ce fericire mare.        Emilia Dinescu

 2121. ZORII CARE MIROS A POEZIE Zorii care miros a poezie mă îndeamnă spre rugăciune, Căci nu cafeaua îmi dă energie, nu-i minune, E doar o legătură cu dumnezeirea,  Și în tăcere îmi analizez pornirile și firea. Zorii care miros a poezie mă îndeamnă la cercetare,  Îmi fac o analiză, un abur este viața, trecătoare, Nu de cafea este nevoie, ci doar de rugăciune,  Mi-e dor de clipele de tihnă, după o simplă plecăciune.  Zorii care miros a poezie îi aștept, îi întâmpin cu un zâmbet,  De stau în rugăciune, sunt protejată într-al meu umblet, Vorbesc cu Dumnezeu în versuri, nu numai dimineața,  Întotdeauna, de când mă știu, El protejata-mi viața.            Emilia Dinescu

 2120. LUNA, CORT ȘI POEZIE Nu e mister, eu nu călătoresc, dar aș călători , Sâ merg și să admir frumoasele splendori,  Călătoresc imaginar, din zori și până seară, Fac din tăcere un vis, de pus la inimioară, Pe care să îl port în versuri, printre rime, De îl găsește un foșnet, nicicând să nu-l suprime, De îl găsește un freamăt, în noaptea întunecată,  Să pot să îl ascund de lumea întortocheată. Nu vreau în întuneric, dar nu vreau la lumină,  Doresc să fie noapte, dar cu o lună plină, Să scriu la felinar, așa în drumeție,    Căci nu-i frumoasă viața fără peripeție. Să mă unesc cu vântul, să zbor în galaxii, Să stau în cort pe deal, să scriu doar poezii, Doar eu și cu natura, așa eu aș pleca, Chiar pe un vârf de munte, mai sus eu m-aș urca, Să mă ascund prin nori, să mă ascund de tot, Da, aș călători... nu e mister... nu pot.           Emilia Dinescu

 2119. PLOAIE PESTE VERSURI ARZÂND  Ploaie peste versuri arzând sentimente ascunse cu grijă, Îmi șterge cuvinte și rime și flori, rămâne o tijă, Să fie cerneală sau rimă uitată, sau doar o tulpină, A tot ce ascund în cuvinte, nu de rușine și nici din vreo vină.  Mă trezesc din visare, vreau să scriu, nu îndrăznesc, Stropii mă udă, să spun că e ploaie... sau lacrimi, poate greșesc, Cu un chicot străin, un oftat încerc să ascund, ascund sentimente,  O ploaie peste versuri arzând șterge și lacrimi și gânduri... momente.          Emilia Dinescu