Poezie Dinescu Emilia Dana

 1771. ÎN CAMERA DE SUS  Suntem o grupă mică, dar cerem Duhul sfânt,  Dorim să stăm în rugă, cât suntem pe pământ, Ducem o luptă grea, e timpul la sfârșit, Satana este șmecher, nu vrea un grup unit. În lanțul rugăciunii, noi știm, Tu ne-ai chemat,  E lanțul rugăciunii pe care l-ai format,  Tu ne-ai adus aici, de mână Tu ne ții,  Îți mulțumim din suflet, suntem ai Tăi copii.  În camera de sus e locul favorit,  Și noi, ca ucenicii, aici te-am întâlnit, Am ascultat chemarea, aici vom sta mereu, La întâlnirea noastră cu al nostru Dumnezeu.           Emilia Dinescu

 1770. GÂNDURI ȘI DORINȚĂ Afară este înnorat, o rază nu se vede, Mă uit pe cer neîncetat, credința nu se pierde,  Eu știu, Cuvântul ni l-ai dat, curând ai să revii,  Suntem uniți în rugăciune, te așteptăm să vii. Dorim cu disperare cerul, noi știm, avem o casă,  Te rog, să ne conduci mereu, satana nu ne lasă, E timpul cernerii acum și este disperat,  El jubilează întotdeauna de un suflet înșelat.           Emilia Dinescu

 1769. GÂNDURI  Distanța dintre două bătăi de inimă se numește har, Harul lui Dumnezeu îți este dat și ție azi în dar, Inima nu îți bate intermitent, ea bate tot mereu,  Viața nu e ecou, e darul suprem dat de Dumnezeu.  În așteptare, Dumnezeu veghează bătăile inimii tale, Chiar dacă nu e soare, și e suspin și jale, Dumnezeu e acolo, nu îl vezi, căci necazul estompează,  Dar El așteaptă în umbră, o revedere prin credință, oricine visează.   Dumnezeu stă lângă noi, niciodată nu s-a depărtat,  Noi, răzvrătiții, muritorii de pe cale am alunecat, Distanța dintre două bătăi de inimă dovedește  Că Dumnezeu este cu noi, da, știm, El ne iubește.           Emilia Dinescu

 1768. IUBIREA O FRUNZĂ CARE REFUZĂ SĂ CADĂ  Iubirea, o frunză care refuză să cadă,  Se teme de gerul ce este-n zăpadă,  Luptă cu îndârjire contra naturii, Nu vrea ca să plece, să facă loc urii.  E vânt puternic, ca frunza iubirii să cadă, Se stă-n așteptare, a ei cădere mulți doresc să o vadă,  Însă iubirea, cu îndârjire, se luptă mereu să reziste,  Asta nu înseamnă că-i este mereu bine, are și zile triste.  Atașament are frunza de cracă, de pom, prin el viețuiește, Așa e iubirea, se agață de inimi, prin oameni trăiește, Iubirea-i eternă, nu are sfârșit, e dar dumnezeiesc,  Și eu sunt o frunză, mă agăț de toate, doresc să iubesc.             Emilia Dinescu

 1767. GÂNDURI ȘI MULȚUMIRE  Vorbesc de Dumnezeu în rime, Așa a vrut Domnul cu mine, Cum aș putea să nu-l slăvesc  Pentru acest har îi mulțumesc. Ii mulțumesc că pot să scriu, În rime vreau să spun, că-i viu, Și eu sunt vie și trăiesc,  Mereu, mereu îi mulțumesc.           Emilia Dinescu

 1766. DOUĂ FURTUNI CARE SE IUBESC  Nu este haos între voi, Iubirea e un magnetism,  Două furtuni care se iubesc,  Un dans formează, dualism,  Coliziune în plăcere,  Intensitate cât mai mare, Două furtuni s-au întâlnit,  Și-o avalanșă e să zboare,  Nu este haos e iubire,  Neprevăzută dar reală, Ce se transformă dintr-o dată,  În dansul unei bori de vară.           Emilia Dinescu

 1765. SĂ-MI CURGĂ PRECUM IZVORUL  Să-mi curgă precum izvorul bunătatea în privire, Să te reprezint pe Tine și să îngrop a mea fire, Îmi doresc să am putere să fiu bună,  orice ar fi,  Să curgă precum izvorul dragostea în veșnicii.  Să-mi curgă precum izvorul răbdarea și cu credința, Căci așa se împlinește, așa vine biruința,  Să fiu blândă și umilă, îmi doresc întotdeauna,  Că blândețea-i de la Tine, eu cu Tine să fiu una. Să-mi curgă precum izvorul bucuria Ta cerească,  Pacea Ta aș vrea să curgă și izvorul să tot crească, Căci de este fără Tine, bucuria este seacă,  Iar pacea de nu-i divină în necazuri, ea chiar pleacă.  Să-mi curgă precum izvorul înfrânarea, curăția,  Căci sunt roadele jertfirii care aduc veșnicia, Duhul sfânt îl cer rugă, ca izvor neprețuit,  Să-mi curgă precum izvorul, Duhul, eu sunt pregătit.          Emilia Dinescu

 1764. DULCE RAZĂ DE IUBIRE  Când sunt tristă, nu doresc,  Nu doresc să mai trăiesc, Dulce rază de iubire îmi trimite Dumnezeu, Mă ia-n brațe când e greu. Când mă zbat în suferință,  Simt cum piere a mea credință, Dulce rază de iubire îmi trimite Duhul sfânt,  Îmi doresc să fiu puternic, să trăiesc pe acest pământ.  Când mă doare trupul meu, Plâng, mă vait, cârtesc mereu, Dulce rază de iubire mă mângâie ca balsam,  Și mă rușinez de mine, prea mult știu că eu cârteam. Când sunt singură și plâng,  Plâng că-i greu pe acest pământ,  Dulce rază de iubire îmi trimite cerul tot, Iar eu cânt de fericire, cum să spun că nu mai pot.   Dulce rază de iubire peste mine a venit   Dulce rază de iubire e cadoul dăruit,  Dulce rază de iubire eu primesc în ceasul greu, Dulcea rază de iubire o dă numai Dumnezeu.          Emilia Dinescu

 1763. RUGĂCIUNEA MEA  Încercare grea mi-ai dat,  Am cârtit și am oftat,  Dar Tu nu m-ai părăsit,  Strigătul mi-ai auzit  Și deși n-am meritat,  Tu, iarăși, m-ai ridicat.  Mila, bunătatea Ta,  Au ajuns în casa mea, Mi-ai fost mâini în ceasul greu, Așa cum mi-ai fost mereu, Tu, mereu, m-ai susținut,  Chiar și atunci când am căzut, Tu ai fost puterea mea, Cum să spun că viața-i grea, Fiecare avem de dus Mai puțin decât Isus, Căci în Biblie e scris,  E făgăduit, promis, Că în ceasu-ntunecat, Crucea El a ridicat,  Și în ceasul prăbușirii,  A venit timpul iubirii. Vreau acum să-ți mulțumesc,  Cât aș vrea să nu cârtesc,  Să stau ancorat în Tine, Că Tu ești mereu cu mine. Te rog să îmi dai răbdare  În această încercare,  Chiar dacă nu e ușor,  Te am ca Mântuitor, Chiar dacă îmi este greu, Eu te am ca Dumnezeu, Tu ești tot, eu sunt nimic, Și mai multe nu mai zic, Decât îți cer să mă ierți,, Accept și vreau...

 1762. INIMA, O BIBLIOTECĂ DE AMINTIRI  Inima, o bibliotecă de amintiri, ce parcă-s cărți legate, Le-am așezat pe două rânduri, cele urâte le-am pus mai în spate,  Sunt în trecut, pline de praf, așa vreau să le las, Întoarcere către trecut eu nu vreau, multe am tras. Sunt pagini negre-n viata mea, dar lasă-le închise,  Le-aș îngropa, dacă aș putea, nu vor mai fi deschise, Aș vrea să uit pentru vecie, trecutul mult prea trist, De acum eu mi-amintesc doar ce-i frumos, exist. Nu sunt cuvinte să descriu, am ales fericirea, Pe paginile vieții mele, Domnul a presărat iubirea, A șters praful durerii, l-a șters definitiv, Eu mi-am promis în rugă, voi fi doar pozitiv.            Emilia Dinescu

 1761. GÂNDURI DESPRE TRECUT Poduri arse peste râuri de dor Sunt amintirile triste, simt că mor, Ireversibil m-am îmbolnăvit în trecut, Am văzut, am simțit, dar nimic n-am făcut, Abandon, cu tupeu, chiar eu mi-am provocat,  Distanță de toxic și rău, eu la timp n-am luat, În trecut m-am lăsat pe mine și mult am greșit,  Curgere-n timp a zilelor triste am trăit.            Emilia Dinescu

 1760. ÎNDRĂGOSTITĂ IREMEDIABIL  M-am îndrăgostit în mod iremediabil și nu există tratament,  Dar râsul colorat și chipul ei senin e al meu pansament, Nu este nebunie, în viața mea pustie ea farmec a adus,  Am primit fericire, vibrație divină chiar de sus. Aș vrea cuvintele să curgă cu spontaneitate și lejer, În suflet eu sunt plină, ce pot în rugăciune să mai cer, Am un boboc de fată, cu râsul colorat,  Cu a ei bucurie, pe toți ne-a fermecat. Vibrație divină și multă fericire ne-a adus, A noastră fată este pansament, un tratament de sus, Ii mulțumesc lui Dumnezeu, cadou mai plin de farmec nu doream,  Este comoara mea, eu mă rugam, dar asta nu credeam. Sunt cea mai fericită, nu este nebunie, doar dragoste curată, Sunt o bunică împlinită, sunt cea mai fericită, că am fată,  Un amalgam de ritmuri și versuri eu trăiesc,  Iubesc a mea nepoată și Doamne-ți mulțumesc.          Emilia Dinescu

 1759. AȘTEPTAREA PE MARGINEA UNUI VIS Nu este fantezie, din suflet vă vorbesc,  Nu îmi imaginez, eu asta chiar trăiesc,  Iluzie nu e, este realitate, Căci scrie despre toate în cea mai mare Carte.  Vorbesc cu mult curaj, căci teamă nu există,  E timpul de trezire, nu tac și nu sunt tristă,  Curând Hristos revine, în Biblie e scris, Se închide așteptarea pe marginea unui vis.          Emilia Dinescu

 1758. GÂNDURI  Rămân ca o pecete,  Cuvinte cusute în piele, Vorbe spuse aiurea, Durere produce cu ele, Și oricât ai vrea ca să uiți,  Cicatrici îți lasă în suflet, Cuvântul taie adânc,  Și sufletul tare îți rupe. O rană adâncă formează,  Atât de adâncă și rea, Că-n infinit nu cedează,  Orice medicament ai lua, La orice medic ai merge,  Cu pasiune și sârg de ar trata, Rămân cuvinte cusute în piele, Cicatrice în inima mea.         Emilia Dinescu

 1757. ÎN CAMERA DE SUS  În rugăciune stau, în camera de sus,  Vorbesc cu al meu Domn, cu Domnul meu, Isus, Cu inima te prind în rugăciune, frate, Cu tine, sora mea, spun rugi adevărate. În lanțul rugăciunii pe care l-am format,  Noi stăm uniți în rugă, strigăm neîncetat, În camera de sus suntem uniți mereu, Suntem poporul Tău, te avem ca Dumnezeu.            Emilia Dinescu

 1756. RUGĂCIUNE E timpul meu de rugă și iată, am venit,  Pun sufletul în rugă, căci multe n-am rostit,  Dar știu că Tu asculți și ruga nerostită, Eu stau în rugăciune, la Tine sunt primită. Și lacrima se roagă, cu gândul înspre Tine, M-ajută, cât mai mult, să stau în rugăciune, Căci Tu ești tot ce am, chiar dacă nu vorbesc,  Mă rog pentru acei ce ruga nu iubesc.               Emilia Dinescu

 1755. SUNTEM... Suntem poporul Tău, suntem greșiți din fire, Dar noi strigăm în rugă, dorim a Ta iubire,  Îți cerem cu ardoare să ne conduci mereu,  Să facem voia Ta, că Tu ești Dumnezeu.  Suntem copiii Tăi, ne-ai înfiat pe noi, Și vrem să ne conduci, căci viața e război,  Nu ne lăsa singuri în luptă ca să fim, Cu Tine și prin Tine, noi știm că reușim.   Suntem a Ta mireasă, vrem mult ulei s-avem În candela credinței, să stăm și să veghem,  Nu vrem să ațipim, e timpul de pe urmă, Te așteptăm ca Mire, suntem din a Ta turmă.               Emilia Dinescu

 1754. RUGĂCIUNE DE PRIMĂVARĂ  E timpul de pe urmă, e timp de semănat,  Aruncă azi sămânța, s-aducă rod bogat, Semănătorii noștri să are brazdă adâncă,  Pământul să rodească, căci nu rodește în stâncă.  Și totuși, sunt semințe ce-s duse doar de vânt,  Le fă Tu să rodească în cel mai bun pământ,  Dar și de este stâncă, există crăpătură, Plantează, Tu, sămânța, o poți planta și-n zgură.  Se duce primăvara, acum să semănăm,  Să semănăm într-una, nu-i timpul ca să stăm,  Să semănăm Cuvântul, căci Domnul va uda,  Să semănăm sămânța, ea rod sigur va da.          Emilia Dinescu

 1753. RUGĂCIUNEA MEA PENTRU VOI  Aduc în rugăciune, orașul meu l-aduc,  Mă rog pentru trezire, căci mulți curând se duc, Degeaba pe pământ trăim fără de Tine, Trezește cunoscuții, să facă ce e bine.  Pentru vecinii mei în rugă stau acum, Ajută-mă, prin fapte, mai multe să le spun, Să fiu lumină vie, să îi ghidez spre Tine, Să înțeleagă, Doamne, căci Tu ești Cel ce îi ține.  Mă rog pentru amici, e greu să nu greșești,  Te rog, pe fiecare Tu poți să îl trezești,  Adu-i la Tine, Doamne, cât nu este târziu, Căci Tu vrei pocăință, cât omul este viu. Mă rog cu disperare, e timpul la sfârșit,  Trezește, tot poporul să fie pocăit, De trecem la odihnă, chiar totul e-n zadar, Ajută-ne, să fim cuprinși în al Tău har.            Emilia Dinescu

 1752. RUGĂ PENTRU FAMILIA MEA  Nu aduc nimic bun, dar stau în rugăciune, Sunt singură la Tine, ai mei stau încă-n lume,  Doresc să te primească, să fie mântuiți,  Prin Tine și cu Tine suntem cei fericiți.  Mă rog pentru ai mei,, ei stau departe,  încă,  Aș vrea să-i văd că vin, la cruce să se strângă,  Îi las în brațul Tău, te rog să îi trezești,  Să înțeleagă totul, să vadă că îl iubești.           Emilia Dinescu

 1751. RUGĂ DE DIMINEAȚĂ  E dimineață acum, dar este înnorat,  Eu mă aplec în rugă, de ajuns am alergat,  Am alergat degeaba, căci totu-i efemer, Aș vrea să strâng cu Tine doar lucruri ce nu pier. Sunt obosită, Tată, doar eu sunt vinovată,  Căci Tu, de la început, ai vrut să fiu salvată,  Am mers pe calea mea și nu te-am ascultat, Îți mulțumesc din suflet, că nu m-ai renegat.  E dimineață, Tată, în rugă iată, vin, Eu vin, în rugăciune nu vreau ca să suspin, Aduc doar mulțumire, căci încă mai trăiesc,  Aștept cu dor puternic să te reîntâlnesc.             Emilia Dinescu

1750. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus ne adunăm mereu,  Căci pe pământ nu-i bine, da, pe pământ e greu, În camera de sus suntem chiar fericiți,  Noi știm în cine credem și suntem mântuiți.  Ce dacă este greu, e timpul cercetării,  E timpul de pe urmă, e vremea încercării,  Trimite Duhul sfânt, pe noi ne întărește,  Și ține-ne de mână, la Tine ne primește. Nu avem nici un merit că am venit la Tine, Am auzit chemarea și am ales spre bine, În alergarea vieții simțeam că nu-i nimic,  Dar am venit la Tine, la Cel mai bun Amic. Nu avem nici un merit că suntem mântuiți,  În cartea vieții Tale, noi vrem să fim găsiți,  Prin harul Tău puternic și jertfa Ta supremă,  Îți cerem toți în rugă, doar viața cea eternă.   În camera de sus n-aducem nimic bun,  Și faptele ce-s bune, sunt doar cenușă, scrum, De aceea stăm în rugă și cerem Duhul sfânt,  Vrem ploaia Ta târzie să vină pe pământ.           Em...

 1749. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus de mână ne luăm,  Suntem legați prin Tine, în rugăciune stăm,  Suntem poporul Tău, vrem Duhul sfânt acum, Curând piere pământul și totul va fi scrum.  Nu vrem ca să ne temem, dar singuri vom cădea,  Vin vești îngrozitoare, prin Duhul vom putea  Să fim victorioși, să stăm la ce e scris,  Căci va veni prigoana, un timp de nedescris.  Suntem poporul Tău, suntem chiar cercetați,  Ajută-ne, în rugă să stăm uniți ca frați,  Să stăm pe metereze, orice ar fi să vină,  Să ne rugăm mereu, în rugă împreună.  Să ne rugăm ca unul, să nu ne risipim, În camera de sus mereu să ne întâlnim,  Să nu se stingă focul și rugăciunea noastră,  Căci vei veni pe nori, în zarea cea albastră.             Emilia Dinescu

 1748. RUGĂ  Mă simt atât de mică, eu știu sunt o povară,  Aș vrea ca sentimentul acesta să dispară,  Nu știu ce pot să fac, mă simt neputincioasă,  E greu în suferință, te rog, eu vreau acasă. Nu vreau ca alergarea să fie în zadar, Mă leg de Tine, Tată, cât încă este har, Ajută-mă să fiu așa cum Tu dorești,  Eu știu că Tu-mi ești Tată, și știu că mă iubești.           Emilia Dinescu

 1747. RUGĂ PENTRU REDEȘTEPTARE  S-a înserat demult, în rugăciune stau,  Mă rog fierbinte, Tată, învață-mă să iau Povață de la Tine, să nu mă rătăcesc,  În toate doar pe Tine eu vreau să te slăvesc. Să fiu un vas de preț, un far pentru vecini, Să duc Cuvântul Tău, la cunoscuți, străini, Să nu vorbesc doar eu, te rog, mă folosește,  Te rog, orașul meu și țara o trezește.   Sunt mulți în lumea asta ce nu au auzit,  N-au auzit Cuvântul, dar știu, i-ai pregătit,  Scoate semănătorii, sămânța să arunce, Nu îi lăsa să doarmă că somnul nu e dulce. Curând va veni Domnul, recolta să adune, Ți-ai folosit talantul? tu ști, tu poți a spune, Dar încă nu-i târziu, încă mai este har, Să folosești talantul ce ți s-a dat în dar.            Emilia Dinescu

 1746. ÎN CAMERA DE SUS  Venim uniți în rugă în camera de sus, Pe altarul rugăciunii noi listele am pus,  Sunt nume multe, Tată, e multă suferință,  E timpul de pe urmă și cerem pocăință.  Bisericile-s goale, suntem fără putere, Am scris pe listă nume, cu lacrimi și durere, Copiii noștri, Tată, au rătăcit cărarea,  Ne doare foarte tare, ne mistuie încercarea.   Au cunoscut Cuvântul, în lume au plecat,  Sunt mulți, i-am pus pe liste, și știm, nu i-ai uitat, Și tineri și bătrâni s-au depărtat de Tine,  Au încheiat botezul, dar n-au putut rămâne.   Pe liste i-am înscris, pe toți ce sunt bolnavi, E multă suferință și mulți sunt chiar firavi, E timpul de pe urmă, satana ne lovește,  Durerea, suferința nimic nu o oprește.   Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,  Îți cerem alinare, căci multe îndurăm,  E suferință multă, simțim numai durere, De aceea stăm în rugă și cerem doar putere.  Tu ești al nostr...

 1745. RUGĂCIUNEA MEA  În rugăciune sfântă cu Domnul meu vorbesc,  M-așez la rugăciune, aici mă odihnesc,  În poala Lui pun capul și simt o alinare, Îi mulțumesc din suflet, e greu în încercare.  Mă rog pentru credință, mă tem să nu clachez, Nu vreau de tronul milei să mă îndepărtez,  Prin harul Tău trăiesc, eu știu  asta prea bine, Aș fi doar glod și tină, de n-ai fi Tu cu mine.             Emilia Dinescu

 1744. ÎN CAMERA DE SUS  În camera de sus acum ne-am adunat,  Începem săptămâna așa cum ne-ai lăsat,  Noi stăm în rugăciune, venim toți împreună,  Suntem o mică grupă, suntem aceeași turmă.  Tu ne-ai adus aici, chemarea este a Ta, Noi am venit umili, strigăm, nu ne lăsa,  Nu ne lăsa, cărarea nu vrem să rătăcim,  Suntem o grupă mică, în rugă ne unim.  Ștafeta rugăciunii eu iată, o preiau, E timpul minunat în care vreau să stau, Aș vrea să locuiesc în camera de sus,  Căci știu, aici așteaptă chiar Domnul meu, Isus.  E locul minunat în care lăsăm tot, Aici suntem  chiar bine, nu pot să spun, nu pot, În camera de sus mă simt un om deplin,  Se duce supărare, se duce ce e chin.            Emilia Dinescu

 1743. RUGĂ DE SEARĂ  E seară, soarele demult a asfințit,  E timpul rugăciunii, poporul s-a unit, Strigăm în rugăciune și cerem Duhul sfânt,  Dorim ploaia târzie să vină pe pământ. Ai spus să priveghem, cât încă ziuă este, În înserarea lumii nimic nu-i de poveste,  Vrem candela să fie tot timpul pregătită,  Mireasa este gata, nu este adormită.  În alergarea noastră simțim, am obosit,  Suntem în amorțire, ba chiar am ațipit,  Dar candela de-i plină și stăm în așteptare, Tu ne inviți la nuntă, mireasa-i fiecare.  În înserarea lumii ne așezăm la rugă,  Curând va veni noaptea, și noaptea va fi lungă,  Să stăm în rugăciune, să nu cedăm nicicând,  Căci cerul se deschide, Isus vine curând.           Emilia Dinescu

 1742. DEFINIȚIA DRAGOSTEI  Dragostea e totul, este cadou divin, Nu e efemeridă, este ceva sublim, Nu e ceva himeric, cadou dumnezeiesc, Ea nu te ține în lanțuri, îți spune te iubesc, C-o îmbrățișare caldă alină suferința, Și c-o încurajare aduce biruința, Ea trece prin vitraliu și este colorată,  Căci dragostea e-n suflet, ea nu este uitată, Căci dragostea e totul, e existența vieții,  E sensul existenței și prețul libertății.          Emilia Dinescu

 1741. DESPRE IUBIRE Metamorfoză în suflet produce doar iubirea, Ești plin de fericire, inundă toată firea, Formează rădăcini, iubirea să reziste, De nu, vei vărsa lacrimi amare și chiar triste.  Călătorie în anotimpurile unei iubiri reale, Îți lasă-n suflet amintiri frumoase și sentimente ideale, Așa cum primăvara frunzele pe ram aduc mai multă prospețime, Iubirea, prin ea însăși, aduce profunzime.  Vor fi ninsori și ploaie, furtuni se vor ivi,   De are rădăcini iubirea va răzbi,  Și orice fericire va șterge ce e trist, Metamorfoză în suflet, vei fi mai altruist.          Emilia Dinescu

 1740. TĂCEREA DINTRE DOUĂ PRIVIRI Un suspin se întâlnește în tăcerea dintre două priviri, Cu tensiune în glas te sufoci în nerostiri,  O promisiune îți faci, vrei să vorbești, dar fără cuvinte, Resemnare în lacrimi ce curg prin destin înainte.              Emilia Dinescu

 1739. ÎNTRE DOI STRĂINI CARE SE RECUNOSC Destine rătăcite pe cărarea vieții,  Ca-ntr-un miraj în zorii dimineții,  S-au întâlnit în ceața risipită,  Cândva au fost iubit și ea iubită, S-au contopit privirile pierdute, În contopire s-au pierdut redute,  Această întâlnire a fost o adiere, Azi sunt străini și totul parcă piere, În rătăcire această întâlnire efemeră,  Rămâne un miraj, rămâne o himeră, Căci sunt străini chiar de se recunosc,  Nu-i contopire, e rătăcire... nimic nu are rost.           Emilia Dinescu

 1738. GÂNDURILE MELE  Azi am citit ceva frumos și am plâns,  Dar dintr-o dată plânsul s-a transformat în râs,  Sunt mamă, am trei băieți, am trei comori, sunt fericită,  Iar astăzi, stau în rugă și cerului îi mulțumesc, sunt împlinită.  Băiatul meu nu-mi aparține, mi l-a furat o fată,  Dar nu m-am supărat, e limpede, tot se întâmpla odată, Mă bucur că nu-i noră, eu noră nu-mi doresc,  E fata mea, din suflet îi spun că o iubesc.  Meleaguri depărtate azi mi-au furat băiatul,  E tristă depărtarea, am rămas cu oftatul, Căci dorul este mare, în rugă eu îl port, Ca mamă, depărtarea, eu simt că n-o suport. Chiar dacă e cu mine, e puiul meu cel mic, Îl port în rugăciune, eu nu-i pot da nimic, Dar Dumnezeu din ceruri eu vreau să-l ocrotească,  Ca Dumnezeu nu poate nici mama să iubească.  Eu nu mai cer nimic, prea multe am primit, Cadou dumnezeiesc și de neprețuit,  Este nepoata mea, o fată ca o floare, Eu nu mai cer nimic, ce mai ...

 1737. BARZA - PASĂREA FERICIRII Ce este fericirea pe pământ,  E doar un abur, clipă și atât,  Dar fericirea mea este-n copiii mei, E fericirea ce poți s-o ai și tu, de vrei.  Și dacă aș fi o pasăre a fericirii,  Aș vrea să fiu chiar pasărea iubirii, O barză îmi doresc să fiu, Legenda berzei chiar de mic o știu.  Chiar dacă nu mai credem în poveste, Tot barza, o pasăre a fericirii este, Se întoarce an de an la cuibul ei, O barză mi-aș dori să fiu, tu vrei?              Emilia Dinescu

 1736. UN INTERPRET... UN INSTRUMENT  Tu ești compozitor și cânți o melodie, Nu amalgam de note, nu este fantezie, Este iubire pură, iubirea înseamnă artă,  Devii compozitor când chiar iubești o fată.  Tu ești compozitor, dar ești și interpret, Ești și ascultător, e singurul bilet, E instrumentul tău, nu îl abandona, Învață împreună cu fata a fredona.   E instrumentul tău, arcușul e la tine, Și poți ca melodia ce o cânți, să sune bine, Depinde doar de tine, de cum l-ai acordat, Căci instrumentul simte când este apreciat.  Te îmbrățișează bine și cântă ca și tine, De simte melodia că curge înspre bine, Așa e instrumentul, femeie se numește, Ea simte interpretul ce mult o prețuiește.            Emilia Dinescu

1735. DURERE  Simt stingere în suflet, flacăra ce refuză să ardă, a rămas doar cenușă,  Din neputință plâng, orice promisiune se înăbușă, Nu am nici o dorință, trăiesc, dar nu sunt vie,  Toată durerea mea, aș vrea s-o las la cruce, ți-o dau Ție,  Eu nu mai pot să ult, multe am greșit, cenușă fumegândă, Mi-e frică, dar vreau pace, mă simt seacă, flămândă.         Emilia Dinescu

 1734. ECUAȚIA UNUI TE IUBESC IMPOSIBIL Cu inima încărcată,  pot spune că iubirea este variabilă,  Chiar de e un paradox și regula nu e mereu valabilă,  Rămâi în viața mea doar o enigmă, un necunoscut,  Ce stai ca într-o bulă, un vid ce nu-i plăcut.   Ecuația unui te iubesc imposibil am rezolvat,  Am luat distanță și m-am depărtat,  Un paradox a fost iubirea împărtășită, M-am vindecat, trecutul e în urmă, acum sunt fericită.            Emilia Dinescu

 1733. ÎN CAMERA DE SUS  E timpul meu de rugă și iată, am venit  În camera de sus, e timpul meu iubit,  Orice durere parcă dispare lângă Tine,  Îți mulțumesc din suflet, că m-ai primit pe mine.  Eu sunt o păcătoasă, dar vin așa cum sunt,  Eu vin la rugăciune, nimic nu e mărunt,  Aduc în fața Ta, o inimă rănită,  Aduc în rugăciune o grupă strâns unită. Nu suntem fără vină, suntem greșiți, o știm,  Ne luăm de mână, Tată, în rugă ne unim, Dorim să fim cu Tine, dorim doar veșnicia,  Suntem o grupă mică, prin Tine-i bucuria.   În camera de sus încă putem intra, Dar va veni o zi când nu vom mai putea,  Tu să ne ții de mână, să nu ne părăsești,  Ca grupă vreau în ceruri pe toți să ne primești.           Emilia Dinescu

 1732. RUGĂCIUNE PENTRU EVANGHELIZARE În camera de sus aduc a mea durere, Bisericile-s goale că nu mai e plăcere,  Nu mai iubim Cuvântul, e timpul de pe urmă, Te rog, prin Duhul Tău, trezește a Ta turmă.  Trimite în lucrare pe cei ce-s pregătiți,  Ajută-i, ca în Tine, să fie altoiți, Lucrarea este a Ta, plugarii sunt puțini,  Ajută-i, ca să ducă Cuvântul la străini.  Trimite lucrătorii să semene în zare,  Să semene Cuvântul și să vorbească tare, Să fie auziți, sămânța să rodească,  Străinii și românii, cu toți să te primească. Sunt zone albe, Doamne, trimite cât mai mulți Misionari în lume, vrem ruga să asculți, Cu cât Cuvântul Tău este împrăștiat,  Noi știm că timpul nostru aici este scurtat.             Emilia Dinescu

1731. RUGĂCIUNE PENTRU BOLNAVI În alergarea noastră să nu ne rătăcim,  Venim uniți în rugă și spunem ce dorim, Cu listele ce-s scrise, venim la rugăciune, Pentru bolnavii noștri noi cerem o minune. E suferință multă, spitalele sunt pline,  Sunt tineri și bătrâni, a plânge, iar îmi vine, Căci inima mă doare, eu știu că ești cu ei, Te rog să-i întărești, în brațe să îi iei.  Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,  Venim în rugăciune, uniți în rugă stăm,  Îți cerem vindecare, de este voia Ta,  Îți cerem alinare în suferința grea.            Emilia Dinescu